Raluca Turcan a declarat că este nevoie de o schimbare de administraţie în Capitală, iar motivul este unul foarte simplu, „Piedone ar muta best jobs pentru familia lui la Primăria Bucureşti.
Raluca Turcan: „Realitatea e că Bucureştiul are nevoie de schimbare. Nicuşor Dan e depăşit”
Nicuşor Dan este condus de administraţie şi depăşit de provocările Bucureştiului”. Ea a mai spus despre medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei la PMB, că este „un manager care are experienţă în atragerea fondurilor, are capacitate de a atrage şi genera investiţii”.
„Încep prin a vă spune, cu convingere, că-mi doresc ca PNL Bucureşti să fie cel care oferă alternativa la actuala administraţie condusă de Nicuşor Dan. Realitatea este că Bucureştiul are nevoie de schimbare la nivel de administraţie. De ce? Simplu. Piedone ar muta best jobs pentru familia lui la Primăria Bucureşti. Nicuşor Dan este condus de administraţie şi depăşit de provocările Bucureştiului.
Îl cunosc pe Cătălin Cîrstoiu şi pot spune că este exact ce trebuie, un manager care are experienţă în atragerea fondurilor, are capacitate de a atrage şi genera investiţii. Pentru că, pe fond, de asta are nevoie Bucureştiul: o viziune completă, de la şcoli mai bune, spaţii de recreere, nfrastructură de calitate, viaţă culturală şi instituţii culturale sprijinite pentru a fi şi mai atractive, investiţii”, a afirmat Raluca Turcan, miercuri, la Comitetul de Coordonare al filialei PNL Bucureşti.
„De aici, din Bucureşti, trebuie să plece mesajul ferm că Partidul Naţional Liberal este singura şansă pentru a garanta politici de dreapta în România şi singurul partid veritabil de dreapta”, a continuat ea.
„Cei care astăzi se pretind de dreapta, nici ei nu ştiu ce sunt cu adevărat. De aici să spunem apăsat că Partidul Naţional Liberal este la originea tuturor politicilor de dezvoltare din ultimii ani şi singura certitudine că vom ajunge la un standard de viaţă cât mai apropiat de media europeană.
Deşi cifrele arată că PIB pe cap de locuitor este de 75% din media europeană, mulţi bucureşteni nu simt o creştere a calităţii vieţii ca în occident!
Ne-am asumat responsabilitatea guvernării în cele mai dificile momente şi trebuie să guvernăm în continuare, pentru că oamenii cu convingeri de dreapta au nevoie de noi, au nevoie de o reprezentare solidă în Guvern, pe care doar PNL o poate garanta. Noi trebuie să fim vocea mediului de afaceri în orice decizie care se adoptă la nivel guvernamental. Administraţiile locale au nevoie de PNL la guvernare, pentru că PNL a adus investiţii şi dezvoltare în toate regiunile ţării”, a mai spus Turcan.
Ea a punctat că Bucureştiul este „în stare de urgenţă administrativă”, iar acolo unde sunt administraţii liberale îţi poţi da seama uşor unde este primar de la PNL şi unde e de la un alt partid.
„Dragii mei, avem o certitudine! Bucureştiul e în stare de urgenţă administrativă. Deşi Bucureştiul ar trebui să fie pe etalonul dezvoltării naţionale, Capitala a rămas în urmă, la toate capitolele, faţă de alte oraşe mari din ţară conduse de primari PNL. Pe 9 iunie sunt alegeri în toată ţara, nu doar la Bucureşti. Eu vin de la Sibiu, iar administraţiile locale liberale din judeţul Sibiu au adus dezvoltare în comunităţile lor. Dacă străbaţi judeţul poţi să spui imediat – aici e primar PNL, aici nu e primar PNL!
Liberalii ştiu să facă parteneriate pentru dezvoltare, ştiu să aducă fonduri europene, dar şi să atragă investiţii private. Acolo unde sunt liberalii vine şi dezvoltarea. Acesta este un argument în plus să le spunem şi bucureştenilor că, în anul 2024, dreapta câştigă prin PNL şi doar prin PNL. Că dreapta înseamnă dezvoltare, modernizare şi standard mai ridicat de viaţă. Că PNL îi reprezintă pe toţi cei care vor o şansă la dezvoltare, o şansă la bunăstare pentru ei şi familiile lor”, a conchis Raluca Turcan.