PSD a depus plângere penală pe numele lui Stelian Dolha, candidatul PNL la CJ Bistriţa-Năsăud

DE Valentin Mirică | Actualizat: 06.09.2020 - 18:33
Stelian Dolha Foto: Facebook

PSD Bistriţa Năsăud a depus plângere penală pe numele candidatului propus de PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud, fostul deputat Stelian Dolha, pe motiv că a distribuit măşti sanitare cu numele său, sigla PNL şi sloganul său electoral.

SHARE

Preşedintele PNL Ludovic Orban a comentat duminică demersul PSD, spunând că „atât îi duce mintea”, în timp ce Stelian Dolha susţine că social-democraţii au recurs la acest gest pentru că au scăzut în sondajele de opinie.

PSD Bistriţa Năsăud a depus plângere penală, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, pe numele deputatului liberal Stelian Dolha, pe motiv că acesta a distribuit muncitorilor dintr-o fabrică pe care a vizitat-o măşti care erau inscripţionate cu nunele său şi cu sigla PNL.
 
Plângerea înaintată de secretarul executiv al PSD Bistriţa Năsăud, Florian Romeo, în numele organizaţiei judeţene a PSD, vizează infracţiunea de oferire de bunuri sau alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat sau o listă. 
 
PSD susţine că în timpul unei vizite făcute în 3 septembrie în localitatea Prundu Bârgăului, Stelian Dolha, care vizează funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud, a distribuit angajaţilor unei fabrici măşti de protecţie cu sigla PNL, alături de numele său şi de sloganul „Bistriţa Năsăud înainte de toate!”
 
Social-democraţii acuză în plângerea depusă şi prezentată de bistriteanul.ro nu doar „lipsa de fair play”, ci şi că fapta parlamentarului liberal este „aptă de a pune în pericol sănătatea electoratului” pentru că măştile distribuite nu au certificat de calitate şi nu se ştie dacă au fost dezinfectate după ce au fost supuse procesului de inscripţionare.
 
Întrebat care ar fi poziţia pe care lua-o dacă acuzaţiile PSD în cazul lui Stelian Dolha ar fi confirmate, preşedintele PNL a evitat să dea un răspuns concret.
 
„Eu am solicitat fiecărui candidat al PNL să achiziţioneze măşti astfel încât, în interacţiunea cu alegătorii, să aibă posibilitatea să pună la dispoziţie unor oameni care nu au măşti pentru protejare, pentru a reduce riscul de răspândire a virusului. Faptul că distribuit nişte măşti Stelian Dolha e mai degrabă un lucru pozitiv decât un lucru negativ. Dacă PSD face plângere penală pentru că un reprezentant al nostru şi-a permis să dea nişte măşti, atâta îi duce mintea. Dar îi sfătuiesc să respecte regulile, pentru că la un moment dat Poliţia o să constate că PSD încalcă pe scară largă regulile şi până la urmă tot o să îi amendeze”, a declarat liderul PNL într-o conferinţă de presă susţinută duminică în timpul unei vizite la Bistriţa și citat de news.ro. 
 
Reacţia lui Dolhaa fost una virulentă. Luând cuvântul înaintea candidaţilor PNL pentru alegerile locale din judeţ, Dolha a făcut referire la demersul PSD susţinând că acesta a fost determinat de nivelul scăzut pe care social-democraţii îl au în sondajele de opinie.
 
„Azi dimineaţă nu au găsit altceva mai bun să-mi facă, după ce au văzut ultimele sondaje, decât să-mi facă plângere penală că, vezi doamne, echipa mea a dat nişte măşti. Păi, oamenii ăştia nici nu cred în pandemie! N-au crezut niciodată în pandemie. Aţi văzut ce a zis Olguţa, ce a zis Ciolacu, ce au zis mai marii PSD. Noi suntem cei care am gestionat pandemia la nivel naţional şi la nivel judeţean. Suntem responsabili de soarta acestui popor. De asta va trebui să ne îngrijim acum şi pe viitor de soarta lui. Aveți încredere că acum e momentul PNL când luăm totul, spulberăm totul, îi trimitem acasă pe 27!” a afirmat Dolha.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te