Prima confirmare că Traian Băsescu este în spital. Maria Băsescu a dat detalii despre starea sa

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 29.03.2022 - 12:35
Traian Băsescu a suferit un  AVC/ FOTO: Facebook
Traian Băsescu a suferit un AVC/ FOTO: Facebook

Soția lui Traian Băsescu, Maria Băsescu, primele detalii despre starea de sănătate a fostului președinte și a anunțat că acesta se află în spital.

SHARE

„În acest moment este încă la spital. Se simte ca la spital”, a declarat Maria Băsescu, marţi dimineaţă, 29 martie, pentru România TV.

Este prima confirmare oficială a zvonurilor apărute pe 25 martie, când s-a vehiculat că fostul președinte Traian Băsescu ar fi fost internat de urgență într-un spital din Paris.

Acesta s-ar fi prezentat cu tensiune mare la un spital din București, iar medicii ar fi confirmat un accident vascular cerebral (AVC). Apoi, la cererea familiei, ar fi fost transferat în străinătate.

Problemele de sănătate ale fostului preşedinte ar fi apărut după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, miercuri, 23 martie, că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că a luat notă de decizie, anunţând că va face demersurile legale la CEDO.

„Am luat notă de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, aşa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris pe Facebook fostul preşedinte.

Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) a făcut precizări oficiale luni, 28 martie, privind actuala situaţie locativă a fostului preşedinte Traian Băsescu, arătând că acesta şi familia sa au obligaţia de a elibera locuinţa de protocol în termen de 60 de zile, după decizia instanţei prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de colaborator al Securităţii, potrivit prevederilor legale.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te