Președintele Iohannis, la ședința de Guvern din această seară. Ce restricții ar putea fi adoptate

Președintele Klaus Iohannis participă, joi seară, de la ora 19.00, la ședința de Guvern în care s-ar putea discuta noi restricții, în contextul evoluției negative a pandemiei de coronavirus. Joi s-a ajuns aproape de pragul de 10.000 de cazuri noi în 24 de ore.
Executivul ar putea adopta noi restricții, între care purtarea măștii de protecție în toate spațiile deschise, indiferent de indicele de infectare la mia de locuitori.
În prezent, masca devine obligatorie doar în zonele unde rata de infectare depășește 1,5 cazuri la mia de locuitori.
O altă măsură care ar putea fi discutată se referă la limitarea circulației pe timpul nopții în unele zone, conform unor surse oficiale, citate de Hotnews.
Referitor la această măsură, vicepremierul Raluca Turcan a declarat, la B1Tv, că „Nu vom ajunge la restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte în toată ţara şi în toate localităţile”.
Joi, s-a înregistrat un nou record negativ al pandemiei de coronavirus, cu 9.714 cazuri noi în 24 de ore, 1.014 pacienți critici la terapie intensivă și 121 de decese.