„Este pentru prima oară în Parlamentul României când un partid politic face posibil ca vocea cetăţenilor acestei ţări, indiferent de vârstă şi ocupaţie, să fie auzită în Parlament. Ne-am gândit că ar fi cel mai potrivit ca, după doi ani de guvernare dezastruoasă PSD – ALDE, demisia minstrului de Finanţe Eugen Teodorovici să fie cerută direct de români. Domnul ministru trebuie să audă că trebuie să plece acasă, de la românii cărora le-a afectat negativ viaţa, prin declaraţiile şi măsurile luate”, susțin liberalii într-un comunicat de presă.
De asemenea, PNL și USR consideră că ministrul Eugen Teodorovici a dat destule dovezi de incompetenţă, a minţit destul şi a ameninţat destul. „Prezenţa sa în continuare în fruntea ministerului Finanţelor Publice pune România într-un pericol economic major şi într-o postură jenantă faţă de partenerii noştri europeni şi euroatlantici”.
Inițiatorii moțiunii au adunat declarați de la mai multe persoane în care motivează de ce vor demisia lui Eugen Teodorovici.
Câteva dintre acestea pot fi citite mai jos:
Adriana Veres: „Îmi doresc că acest domn să îmi explice cum să îmi recuperez banii pe care i-am plătit in plus la rata pentru casa mea. Îmi doresc să ne spună prin ce minune de program personal reușește să trăiască cu 100 de euro pe lună. Îmi doresc să știu dacă are vreo apăsare că mii de familii au venituri mai mici din cauza circuitelor lui neuronale încinse. Si, nu în ultimul rând, ii spun ca va rămâne în istorie ca un repetent al celor 7 ani de acasă.”
Alexandru Cărbunaru: „În opinia mea, toate măsurile luate de acest domn, dacă poate fi numit așa, Teodorovici, demonstrează că este o ființă de cea mai joasă speță. Incompetența lui a fost dovedită în momentul în care a ales să răspundă cu jigniri la persoană în loc să vină cu argumente care să-i justifice acțiunile. Un astfel de ministru e o rușine pentru România pe care ne-o dorim! Prin măsurile luate nu numai de el, ci de întreg guvernul PSD ALDE UDMR, au întors economia României la 180 de grade, înapoi către anii '90. Masurile populiste nu își au locul într-o economie de piață liberă - acesta este cel mai important lucru pe care ministrul Finanţelor trebuie să îl înțeleagă, iar ministrul Teodorovici a demonstrat exact opusul!”
Dana Busuioc: „Cu echivalentul în lei a 100 de euro umpleam un coş mare de supermarket în 2016. Pâinea mea preferată ajunsese să coste 3 lei, acum e 7 lei, la TVA de 9%, ca atunci când TVA era nediferenţiat. Azi nu reuşesc să cumpăr cu echivalentul unei sute de euro nici cât consumam într-o săptămână. Taxele locale au crescut cu cca 25%. Preţul combustibilului a sărit iar în tavan. În fiecare zi descopăr că a mai crescut preţul unui produs sau serviciu vital. Şi Orlando ne minte ca pe cretini, că face ce face ca să scadă preţurile pentru populaţie. Nu suntem cretini.”
Veronica Toma: „Orlando fie nu înţelege mecanismele unei economii de piaţă, fie nu vrea să le înţeleagă. Vreau să înceteze experimentele de tip comunist în România şi să lase să funcţioneze economia de tip concurenţial. Prin măsurile luate a reuşit: creşterea inflaţiei, cresterea cursului Ron/Euro, cresterea valorii ratelor la banca, destabilizarea bugetelor firmelor particulare. Dacă nu are experienţă în economia “adevarată”, îi recomand să lase slujba la stat şi să facă nişte internship la firme particulare. Ar avea mult de învăţat. Nu în ultimul rând: jos mâna de pe Pilonul II de pensii.”
Daniel Ioan: „Problema noastră legată de Orlando nu este neapărat incompetenţa lui, ci faptul că el este un trădător de ţară, care a luat doar măsuri contrare interesului naţional! În urma măsurilor sale, românii şi firmele româneşti au avut de pierdut, iar de câştigat au câştigat doar străinii, în special firmele ruseşti. Aş vrea să ştiu cine sunt cei care au finanţat statul cu o dobândă de aproape 5 % şi de unde provin acele capitaluri ? Nu m-ar mira să aflu că suntem finanţaţi cu bani ruseşti!”
Marius Gherman: „Domnule Orlando, ce argumente palpabile aduceţi legate de acuzaţiile care vi se aduc? Cum justificaţi OUG 114 care a dinamitat economia României şi a bulversat piaţa de capital şi bursa?”
Stefania Mavrodin: „Ce a făcut domnul Orlando pentru micul întreprinzător? De ce nu vedem la tot pasul mici afaceri în România? Ele sunt motorul economiei! Unde sunt micile ateliere, micile cârciumi, micile magazine, frizerii, măcelarii etc.?
Ce face statul pentru mica afacere sau afacerea de familie? Când o să avem un stat care pune accent pe prevenirea evaziunii şi nu unul care consideră că toţi sunt evazionişti? Când o să vedem "organele" de control că ştiu să sfătuiască un întreprinzător, că îl atenţionează când a greşit şi doar la final după abateri repetate amendează?”