PLUS susține fără ezitare candidatura lui Klaus Iohannis și condamnă „minciunile nerușinate” ale PSD

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 14.11.2019 - 22:36

Conducerea PLUS a trimis un comunicat prin care condamnă ferm practicile murdare ale vechii clase politice care își continuă campaniile murdare încercând să acrediteze ideea că Alianța USR PLUS boicotează turul doi al alegerilor prezidențiale.

SHARE

„Reamintim opiniei publice că președintele PLUS, Dacian Cioloș, a afirmat din prima clipă a anunțării rezultatelor oficiale ale primului tur al alegerilor prezidențiale că susținem fără ezitare candidatura domnului Klaus Iohannis în turul doi”, se arată în comunicat, cerându-se membrilor și simpatizanților PLUS să ignore materialele mincinoase.

„Este o campanie de dezinformare al cărei beneficiar este candidatul PSD Viorica Dăncilă. Îi cerem Vioricăi Dăncilă să prezinte scuze pentru aceste minciuni nerușinate și să se delimiteze public de astfel de acțiuni în mod urgent.

Am suportat ani în șir minciunile PSD și știm că acesta este comportamentul obișnuit al acestui partid. Este evidentă campania pe care o duc, așa cum și ieșirea primarului Bucureștiului, PSD-ista Gabriela Firea, prin care încerca să inducă opinia că președintele Iohannis ar fi venit cu o cască auditivă la conferința de presă, face parte din seria acelorași practici murdare”, se arată în comunicat.

Conducerea PLUS dă asigurări asupra faptului că formațiunea politică va face toate demersurile juridice, civile și penale, pentru ca astfel de campanii să nu se mai repete.

„Credem că orice persoană care se lasă atrasă în propagarea minciunilor unui partid politic participă la acțiuni de influențare a procesului electoral, de furt de identitate (așa cum e cazul acum, când se propagă materiale mincinoase folosindu-se însemnele Alianței USR PLUS) și de promovarea de informații false”.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te