duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Pensiile magistraţilor vor trece de CCR, crede fostul judecător constituţional Tudorel Toader

Data publicării: 08.09.2025 • 21:15 Data actualizării: 08.09.2025 • 21:19
Bărbat cu pălărie gri - Foto: Pexels/Brett Sayles
Bărbat cu pălărie gri - Foto: Pexels/Brett Sayles
Ministrul Justiției Tudorel Toader participă la Consiliul informal al UE privind Justiția - Foto: Profimedia Images
Ministrul Justiției Tudorel Toader participă la Consiliul informal al UE privind Justiția - Foto: Profimedia Images

Proiectul de modificare a pensiilor magistraţilor vor trece de CCR, crede fostul judecător constituţional Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei.

Fostul judecător CCR Tudorel Toader a afirmat că cel mai probabil proiectul privind pensiile speciale ale magistraților va trece de controlul constituțional și va intra în vigoare.

Fostul ministru al Justiției consideră că opoziția din Parlament nu a atacat aceste modificări legislative prin moțiune, dar a făcut-o doar pentru restul de patru pachete asumate, „din considerente politice, electorale”.

„Cred că măsurile pe care le-a luat Guvernul sunt de competența Guvernului. Curtea Constituțională nu verifică conținutul reglementării, oportunitatea reglementării, ci aspectele de constituționalitate, respectarea valorilor, principiilor, exigențelor constituționale.

Tudorel Toader: Pensiile magistraţilor vor trece de CCR

Am văzut ce spune Înalta Curte - statutul judecătorilor, predictibilitatea legii, că se schimbă de la un an la altul, ceea ce este adevărat.

Nici eu nu cred că-i corect ca un magistrat să se pensioneze la vârsta primei maturități socio-profesionale, iar cuantumul pensiei e discutabil.

Curtea trebuie să vadă dacă se respectă acea exigență, că pensia în cuantumul ei să fie cât mai aproape de salariul celui aflat în funcție.

Citeşte şi: Tudorel Toader, despre decizia CCR: Nu știu care este temeiul din Constituție

Dacă ne uităm la deciziile anterioare ale Curții, la conținutul legii, e conținutul criticii formulat de Înalta Curte, tind să cred că proiectul de lege va trece de Curtea Constituțională, va fi promulgat de președinte, intrat în vigoare și va produce efecte juridice. Doar trebuie o majoritate sensibilă.

Dar am mai trăit vremurile când erau decizii cu cinci la patru”, spune fostul ministru al Justiției, conform Digi24.

Fostul judecător CCR precizează că Guvernul poate să-și angajeze răspunderea de mai multe ori în aceeași sesiune parlamentară.

Citeşte şi: Tudorel Toader: Deciziile CCR sunt definitive și nu sunt supuse niciunei căi de atac

„Dacă ne uităm în jurisprudența Curții, este permis ca Guvernul să-și angajeze răspunderea de mai multe ori în aceeași sesiune parlamentară, ceea ce a și făcut.

Sunt patru criterii pentru care un guvern își poate angaja răspunderea. Unul din criterii se referă la urgența, nevoia de reglementare și de aplicare a măsurilor luate acum.

Guvernul și-a propus să restabilească echilibrul ăsta atât de fragil în care ne aflăm. Este un set de măsuri care trebuie luate și guvernul le-a promovat prin angajare”, a mai afirmat Toader.

Citeşte şi: Tudorel Toader despre scandalul din USR: „Noi nu ştim ce probe va prezenta Elena Lasconi”

Magistratul consideră că opoziția din Parlament a depus moțiuni prin care a atacat doar patru din cele cinci pachete legislative asumate de Guvern „din considerente politice, electorale”.

„Eu îmi pun întrebarea așa. De ce opoziția a făcut moțiune numai la patru angajări, nu și la a cincea. Ai convingerea că dincolo era în regulă? Sau din considerente politice, electorale.

Eu cred că ăsta este motivul, ceea ce mă face să afirm că în conținutul lor moțiunile și criticile la Curtea Constituțională sunt așa cum sunt.

Ministrul Justiției Tudorel Toader participă la Consiliul informal al UE privind Justiția - Foto: Profimedia Images

Ministrul Justiției Tudorel Toader participă la Consiliul informal al UE privind Justiția - Foto: Profimedia Images

Ăsta a fost și motivul pentru care n-au existat dezbateri și amendamente admise și așa mai departe. Există o majoritate care are o orientare economică, socială, i-a promovat-o prin cele patru-cinci pachete de legi prin care s-a angajat răspunderea.

M-am uitat cu atenție pe toate deciziile anterioare privind angajările răspunderii Guvernului și se încadrează în această opțiune a Curții Constituționale de a permite Guvernului să-și angajeze răspunderea”, mai susține Tudorel Toader.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră