Fostul judecător constituţional Tudorel Toader afirmă, în legătură cu decizia CCR privind declaraţiile de avere, că se pune întrebarea de ce înainte Curtea a respins astfel de excepţii şi acum spune că prevederile legale sunt neconstituţionale, adăugând că este „profund discutabil” faptul că au trecut şase ani de la momentul ridicării excepţiei, „mult mult de tot”.
Tudorel Toader, despre decizia CCR: Nu știu care este temeiul din Constituție
„Trebuie să vedem temeiurile, pentru că e posibil ca o excepţie să fie respinsă o dată, să fie admisă ulterior, dar pe un alt temei, fără să fie vorba că judecătorii s-au răzgândit”, a precizat Toader.
„Până la revizuirea Constituţiei, trebuie să respectăm decizia Curţii Constituţionale. Subiectul e însă altul. Se pune întrebarea de ce în precendent Curtea a respins astfel de excepţii şi acum spune că prevederile legale sunt neconstituţionale. Eu nu ştiu care este temeiul din Constituţie pentru care Curtea a declarat cele două articole neconstituţionale. Trebuie să vedem temeiurile, pentru că e posibil ca o excepţie să fie respinsă o dată, să fie admisă ulterior, dar pe un alt temei, fără să fie vorba de faptul că judecătorii s-au răzgândit”, a declarat Tudorel Toader, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, conform News.ro.
Fostul judecător al CCR consideră însă „profund discutabil”, faptul că au trecut şase ani de la momentul ridicării excepţiei, în 2019, care a fost înaintată Curţii Constituţionale.
„Deci de şase ani, mult, mult de tot, până la rezolvare... Dacă eram în penal şi era un inculpat, până acum îşi primea şi pedeapsa. (...) Nu rezonează cu statul de drept. E greu de spus de ce a venit atât de târziu această decizie. De regulă, Curtea are o anumită celeritate şi soluţionează sesizările în ordine cronologică, cu excepţia situaţiei în care le conexează. De data aceasta, sigur, e o coincidenţă stranie, înainte de final de mandat, nu trebuie să mai declarăm, nu trebuie să mai afişăm public, soţii, copii, etc”, a afirmat Toader.
Fostul judecător constituţional a subliniat că decizia CCR se aplică pe viitor şi că, de la publicarea în Monitorul Oficial, devine obligatorie, definitivă.
„Pe viitor, nimic nu împiedică Agenţia Naţională de Integritate, nici procurorul să verifice aceste declaraţii de avere, că au acces la ele, şi să vadă ce se întâmplă cu respectivele bunuri. Nimic nu împiedică procurorul să observe că soţia unui demnitar, indiferent cum îl cheamă, are cam multe terenuri, case, bani şi aşa mai departe. Că au acces la conturi bancare, la OCPI, la tot. Şi atunci nu trebuie neapărat să stea declaraţia publică pentru ca procurorul să poată verifica de unde are X atâtea case. A nu se înţelege că nu sunt adeptul transparenţei. Eu am depus întotdeauna declaraţiile, n-am avut şi n-am nicio problemă”, a punctat Tudorel Toader.
Acesta a spus că, pe de altă parte, lupta împotriva coruptiei „nu se duce cu declaraţia de avere”, ci se duce „cu legea, cu fermitatea legii, cu severitatea pedepsei, cu promptitudinea”.
Întrebat dacă se poate face o modificare a legii în Parlament, Tudorel Toader a răspuns că chiar „trebuie modificată legea, dar în acord cu decizia CCR”.