Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
5.897.446 Votanți în România
32,75 %
502.762 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Pavel Popescu cere demisia lui Ponta după declarațiile halucinante ale fostului premier

DE Alin Crișan | Actualizat: 28.08.2023 - 19:14
Pavel Popescu - Foto: Facebook/ Pavel Popescu
Pavel Popescu - Foto: Facebook/ Pavel Popescu

Deputatul PNL, Pavel Popescu, cere demisia lui Ponta după declarațiile halucinante ale acestuia cu privire la transferul pacienților către statele care și-au oferit ajutorul instant pentru tragedia din Crevedia. Ponta pretinde că Vestul vrea doar să ne ia banii.

SHARE

„Într-o țară normală, declarațiile sale halucinante cu privire la transferul pacienților către statele care și-au oferit ajutorul instant pentru tragedia din Crevedia, ar fi trebuit să îl “zboare” direct din funcția de consilier onorific al Premierului Marcel Ciolacu.

Pavel Popescu cere demisia lui Ponta după declarațiile halucinante ale fostului premier

Din 2015 încoace m-am implicat activ în transferurile de mari arși în spitalele din Europa. Nu ai nevoie de protocoale complicate, nu ai nevoie de surle și trâmbițe, nu ai nevoie de declarații politice. Pui mâna pe telefon, pregătești avioanele și acționezi. Apoi plătești facturile statului român. Pentru ca aceste servicii se plătesc.

Și ca un detaliu: prin 2018, un spital din afara țării refuza preluarea de pacienți români pentru ca MS-ul nu plătise o factură de până în 20.000 de euro. Oare era mult pentru viața unui român? Nu am să uit niciodată ce mi-a spus directorul acelui spital: domnule Popescu, nici dacă mă sună Președintele dvs. sau premierul țării mele, nu voi mai accepta acest transfer. V-ați pierdut credibilitatea.

Ca să fie clar: când spitalele din afară acceptă pacienți străini, ele țin ocupate acele paturi și le fac practic indisponibile pentru eventuali pacienți ai statului respectiv. Deci își asumă un risc. Astăzi, transferăm pacienți în spitalele lor pentru că o bună parte din credibilitate a fost reconstruită.

În cazul Crevedia, spre marea mea surprindere, la capitolul transferurilor de pacienți, Guvernul s-a mișcat ca la carte. Nu e o laudă, e o simplă constatare, pe care o pot face/recunoaște și cei mai mari critici ai acestui sistem (unii dintre ei foști miniștri, ce au folosit MS-ul pentru orice altceva dar nu pentru construcția acestui sistem de care avem astăzi nevoie. Astăzi, ei încă își găsesc scuze, cățărându-se politic pe absolut orice tragedie).

Astăzi trebuie să facem următoarele lucruri:

1. Să le oferim suport total tuturor victimelor acestei tragedii, indiferent de costuri.

2. Să le mulțumim și să îi prețuim pe cei care și-au riscat viața (majoritatea victime) pentru a opri această tragedie în punctul în care a fost oprită. Și să nu îi mai blamăm public pentru salarii mari și pensii “speciale” atunci când nu e cazul: dragi polițiști, pompieri, medici, asistenți - mulțumim și iertați-ne!

3. Să le mulțumim partenerilor care ne-au întins o mână de ajutor: multumim!

4. Să îi tragem la răspundere pe TOȚI cei vinovați, direct sau indirect, fără menajamente.

5. Să recunoaștem în fața oamenilor, dar mai ales în fața oglinzii (noi, politicienii), ca am girat și girăm, cu știință sau fără știință, un sistem profund CORUPT, care ne distruge pe zi ce trece.

6. Să începem să reformăm din temelii acest sistem corupt ce nu face cinste acestei țări. Să facem curățenie în partide, în administrație și în societate.

7. Să schimbăm rapid legislația.

8. Să recunoaștem că România a eșuat total la capitolul educație și că doar prioritizând cu adevărat sistemul de educație din România vom putea face pași concreți pentru orice tip de reformă.
Și nu în ultimul rând, să ignorăm, sancționăm și să boicotăm idioții self-made ca Victor Ponta, exponenții acestui sistem falimentar girat de cei ca el.

Domnule Prim-ministru Marcel Ciolacu, vă rog public, din nou: redactați și semnați decizia de eliberare din funcția de consilier onorific al dvs. pentru Victor Ponta, așa cum a făcut-o și el în 2015, când v-a eliberat din aceeași funcție. Guvernul României și noi, toți românii, nu merităm rușinea de a fi reprezentați de el”, a scris Pavel Popescu pe o pagină de socializare.

Ce a zis Ponta

Victor Ponta, care a fost numit consilier de către Marcel Ciolacu dezvoltă teorii ale conspirației. El susține că spitalele din Occident vor doar să ne trimită facturi și că pacienții în stare gravă sunt lăsați în România.

Citește și: Ponta nu vrea ca arșii din Crevedia să fie tratați în Occident. „Străinii vor să ne ia banii”

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te