luni 20 octombrie
EUR 5.0890 USD 4.3632
Abonează-te
Newsweek România

Orban, despre restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte: „Să vedem efectele în alte țări”

Data publicării: 26.10.2020 • 10:02 Data actualizării: 26.10.2020 • 10:03

Premierul Ludovic Orban spune că autoritățile din România așteaptă să vadă ce efect are restricționarea circulației pe timp de noapte în țările care au luat această măsură, înainte de a lua o decizie.

Când vom avea ceva de anunțat pe tema asta, vom anunța. Deocamdată vrem să vedem efectele în alte țări, unde se aplică măsura. Știm că această restricționare afectează mai puțin populația matură. În special adolescenții sunt cei care sunt activi după ora 23.00. Dar să vedem efectele în alte țări”, a spus Orban, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor.

Pe de altă parte, să vedem efectul măsurilor pe care deja le-am luat, care sunt măsuri importante – trecerea învățământului în sistem online, portul obligatoriu al măștii, închiderea teatrelor, cinematografelor, restaurantelor. Sunt măsuri care reduc interacțiunea socială și care, considerăm noi, vor genera efecte. De altfel, se vede la București că deocamdată suntem pe un platou, nu a mai crescut numărul de cazuri”, a adăugat el.

Orban a spus că petrecerile private s-au dovedit a fi principala sursă de infectare cu COVID-19, conform rezultatelor anchetelor epidemiologice.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră