Orban: Decizia CEDO în cazul Kovesi este dovada compromiterii actualei Curți Constituționale

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 05.05.2020 - 19:49

Premierul Ludovic Orban a declarat că decizia CEDO privind modul cum a fost revocată de la șefia DNA Laura Codruța Kovesi demonstrează că actuala Curte Constituțională a fost compromisă de PSD.

SHARE

„Avem astăzi confirmarea de la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului a faptului că în Curtea Constituțională a României deciziile luate au avut alte considerente decât cele care ar trebui să privească legea fundamentală.

Decizia de revocare din funcție a Laurei Codruța Kovesi a fost luată de CCR pe baza unor umori și raportări subiective, dominate de influența de la acel moment a lui Liviu Dragnea și a PSD.

A existat la nivel politic un subiect tabu legat de punerea în discuție a deciziilor Curții Constituționale, în sensul de a nu aduce atingere credibilitatea unei instituții fundamentale în statul român, fiind obligați la respectarea deciziilor chiar și atunci când le-am considerat nedrepte.

Iată că însăși Curtea Constituțională s-a compromis, prin propriile decizii luate care încalcă Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acest fapt afectează grav credibilitatea uneia dintre cele mai importante instituții ale statului român, iar de acest lucru se fac responsabili judecătorii CCR care au hotărât că pot decide în locul Președintelui României”, a transmis Ludovic Orban într-un comunicat. 

Premierul a precizat că aceasta nu a fost singura decizie discutabilă, contaminată de influența nefastă a PSD, a lui Liviu Dragnea și a acoliților săi care încă populează politica românească.

„Reamintesc numai episodul legat de modificarea Legilor justiției și refuzul de a sesiza și apoi de a ține cont de punctele de vedere ale Comisiei de la Veneția.

Consider imperativ ca judecătorii CCR să reanalizeze și să revizuiască decizia referitoare la obligarea Președintelui României de a emite un decret întocmai cum consideră Curtea Constituțională, întrucât aceasta reprezintă o intruziune de neacceptat în atribuțiile șefului statului. Consider imperativ ca din partea Curții Constituționale să existe o recunoaștere a culpei atât în mod declarativ, cât și în mod formal. România are nevoie de o Curte Constituțională credibilă, nu de un număr de indivizi care se află în permanentă complicitate cu PSD.

În același timp, PSD se face vinovat de condamnarea României la CEDO, de punerea la colț într-un mod complet nedrept. Toți aceia din PSD care au pledat cauza lui Liviu Dragnea, au militat împotriva statului de drept și a independenței justiției, astăzi trebuie să părăsească scena politică, întrucât acum este dincolo de orice dubiu faptul că au prejudiciat grav imaginea României și nu au nicio legătură cu interesele cetățenilor acestei țări”, a precizat Ludovic Orban.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te