Orban: Dacă există posibilitatea unui acord în vederea anticipatelor, le susţinem

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 11.10.2019 - 12:42
Delegația PNL la Cotroceni. Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, că, în cazul în care se realizează un acord politic pentru organizarea alegerilor anticipate, aceasta este prima opţiune a partidului pe care-l conduce.

SHARE

Ludovic Orban a vorbit de revenirea cât mai rapidă la popor, în caz contrar, liberalii fiind dispuşi să preia guvernarea. Consultările preşedintelui cu partidele parlamentare pentru nominalizarea premierului şi pe tema alegerilor anticipate au început vineri, la Palatul Cotroceni.

„Poziţia PNL este foarte clară. În cazul în care există posibilitatea unui acord în vederea anticipatelor, noi susţinem revenirea la popor, încredinţarea cetăţenilor de a decide un nou Parlament”, a declarat liderul liberal.

Acesta a precizat că, dacă nu se va putea ajunge la un acord pentru anticipate, PNL este dispus să preia guvernarea.

„În cazul în care preşedintele ne va solicita, PNL este pregătit să îşi asume guvernarea”, a mai afirmat Ludovic Orban.

Acesta a reiterat ideea că el va fi premierul desemnat de partid.

„Nu vehiculez nume de colegi. În momentul în care vom decide în forurile statutare ale partidului pentru funcţiile de minştri, îi vom prezenta public”, a precizat liderul liberal. 
 
Întrebat dacă PNL are în plan tăierea pensiilor, Ludovic Orban a menționat că „legea pensiilor este în vigoare, iar PNL respectă legile care se află în vigoare”. 
 
Întrebat dacă poate garanta că nu va tăia salariile şi pensiile, în condiţiile în care partidul pe care îl conduce a atras atenţia în repetate rânduri asupra faptului că nu sunt bani, liderul PNL a spus că partidul îşi doreşte creşterea veniturilor populaţiei.
 
Ludovic Orban a mai spus că, în ultimii trei ani, au intrat în admnistraţie „pe uşa din dos, o mulţime de habarnişti care ni se duc la serviciu sau dacă se duc plimbă hârtii fără rost”.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te