Orban: Am încredere că Parlamentul va dezbate prioritar legea stării de alertă

DE Răzvan Chiruță | 11.05.2020 - 22:18

Premierul Ludovic Orban şi-a manifestat luni încrederea că Parlamentul va adopta în cel mai scurt timp proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, care a fost adoptat în şedinţa de guvern de luni.

SHARE

Prim ministrul a declarat, într-o emisiune la postul de televiziune Digi 24, că nu va exista niciun vid legislativ în ceea ce priveşte măsurile legate de combaterea efectelor pandemiei de coronavirus pe perioada stării de alertă, însă a admis că, timp de câteva zile, nu vor putea fi aplicate amenzi.

„Am încredere că Parlamentul va dezbate cu celeritate acest proiect de lege care a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi şi că va fi adoptat în cel mai scurt timp, astfel încât să intre în vigoare. (...)

Noi aşteptăm decizia Curţii Constituţionale de miercuri ca urmare a sesizării depuse de Avocatul Poporului şi, funcţie de această decizie, vom corecta actul normativ care reglementează starea de urgenţă printr-o ordonanţă astfel încât să lăsăm totuşi anumite instrumente privitoare la aplicarea regulilor imediat la ieşirea din starea de urgenţă.

Probabil nu vom putea da amenzi, dar regulile vor fi stabilite prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă", a afirmat Orban.

Citește și VIDEO Ce conține proiectul legii privind starea de alertă: unde se poartă mască, ce se deschide

Proiectul de lege adoptat de guvern privind starea de alertă prevede că mall-urile, restaurantele și terasele rămân închise pe durata stării de alertă iar cetățenii vor fi obligați să poartă mască de protecție în magazine, la serviciu, în spațiile publice închise și transport.

Sănătate: posturile vacante din Ministerul Sănătății pot fi ocupate de personal contractual fără concurs pentru durata stării de alertă.

Se instituie obligativitatea purtării măștii în spații comerciale, locul de muncă, spații publice închise și mijloacele de transport în comun.

 Se pot plafona prețurile la medicamente, echipamente de protecție, dezinfectanți.

Muncă: Valabilitatea contractelor colective de muncă se prelungește pe durata stării de alertă, plus 90 de zile după expirarea acesteia.

În instituțiile publice centrale și locale și în firmele cu capital de stat se instituie obligația programelor individualizate de muncă astfel încât să existe un interval de o oră la sosire și plecare între angajați.

Instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs în funcție de nevoile determinate de prevenirea și combaterea situației care a determinat starea de alertă pe durată determinată de 6 luni.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te