„Motivul principal este următorul: nu aș vrea ca prin prezența mea să cauționez un mod de a face politică atât de diferit de cel pentru care eu și o bună parte din colegii mei am intrat în USR Iași.
Nu sunt singurul care consideră că atât prezența domnului Marius Bodea în Alianța USR PLUS Iași, cât și procesul de realizare a listelor pentru alegerile parlamentare sfidează complet valorile și principiile fondatoare ale partidului și ale Alianței”, arată Dan Lungu într-un comunicat de presă.
G4Media notează că, în urmă cu o săptămână, Dan Lungu o acuzase pe Chichirău că a folosit „metoda autobuzului” pentru a influența alegerile interne care au desemnat candidații alianței USR PLUS la parlamentarele din 6 decembrie.
Senatorul a spus atunci că actuala conducere a partidului își aduce la vot rudele, angajații și prietenii care ”votează orbește” lista primită. Chichirău a respins acuzațiile.
Dan Lungu mai arată că „în peste 90% din cazuri, justiția internă în USR este realmente paralizată”, dând ca exemplu lipsa de reacție a conducerii partidului față de aducerea unor traseiști.
Scriitorul spune însă că nu pleacă din partid și că îi îndeamnă pe cetățeni să voteze alianța USR PLUS.