Nicușor Dan: Să numesc un premier PSD, care are o susținere PSD - AUR, eu nu voi face niciodată
Preşedintele Nicușor Dan spune că nu va numi niciodată un premier PSD, care are o susținere PSD - AUR.
'Aici (...) pot să vă dau un răspuns foarte ferm, pentru că, pentru ca lucrul ăsta să se întâmple, ar trebui ca președinte, adică eu, să numesc un premier PSD care să îmi spună că va avea o susținere PSD - AUR.
Asta eu nu voi face niciodată', a afirmat Nicușor Dan, la Europa FM, întrebat dacă ar accepta un guvern PSD - AUR.
Nicușor Dan: Să numesc un premier PSD, care are o susținere PSD - AUR, eu nu voi face niciodată
De asemenea, întrebat dacă se teme de o suspendare din funcție, Nicușor Dan a răspuns: 'Deloc'.
'Deloc. O suspendare sau o revocare înseamnă o sancțiune pentru un președinte care a încălcat Constituția. Nu cred că se pune problema ca eu să fi încălcat Constituția', a arătat el.
Șeful statului a mai spus că aceia care ar putea strânge o majoritate în Parlament pentru suspendarea lui din funcție trebuie să aibă motive de încălcare a Constituției.
'Nu, eu cred că e o chestiune neserioasă', a mai spus președintele, conform Agerpres.
Citeşte şi: Nicușor Dan: E posibil să avem un guvern minoritar; întrebarea e dacă va avea susținere în Parlament
Nicușor Dan crede că își va încheia primul mandat fără să fie suspendat din funcție. 'Eu așa cred, da, pentru că nu voi încălca Constituția', a punctat președintele.