Nicușor Dan, atac direct la clasa politică: Deși imaturi, ajung totuși la deciziile corecte
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, critică imaturitatea clasei politice actuale, dar rămâne optimist. Acesta afirmă că, în ciuda abordărilor deseori imature ale liderilor, momentele decisive și temele majore din țară îi determină în final să aleagă soluția potrivită.
Politicienii care de multe ori sunt imaturi, pe chestiunile importante ajung să ia decizia corectă, a afirmat, sâmbătă, preşedintele Nicuşor Dan, la evenimentul "Via Transilvanica Business Fest" care a avut loc la Piatra Fântânele, din judeţul Bistriţa-Năsăud.
"Dacă urmăreşti media din România şi scrise şi audio-video, pare că suntem în catastrofă. Şi oamenii care ne evaluează iau în serios lucrurile astea pe care noi le spunem despre noi înşine.
Nicușor Dan, atac direct la clasa politică: Deși imaturi, ajung totuși la deciziile corecte
Nu e chiar aşa. Adică sunt şi probleme mari, sunt şi probleme mici, sunt şi succese, sunt şi rezultate pe care România le-a obţinut. E discuţia asta despre rating-ul de ţară.
Suntem mult mai bine decât eram acum şase luni, suntem mult mai bine decât eram acum 12 luni şi pe problemele importante politicienii chiar, care de multe ori sunt imaturi, pe chestiunile importante ajung să ia decizia corectă", a spus şeful statului.
Citeşte şi: Nicușor Dan, mesaj despre România: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Bineînțeles că avem corupție”
Nicuşor Dan a afirmat că mediul privat din ţara noastră a avut realizări, "în ciuda" statului, conform Agerpres.
"Eu am mare încredere în privatul din România. Obiectiv, mă întâlnesc cu oameni străini, din mediul financiar, politicieni, care au văzut această evoluţie spectaculoasă economică a României şi evident că asta vi se datorează.
Citeşte şi: Nicușor Dan îndeamnă la echilibru: România are probleme, dar și motive de satisfacție
Uneori, în ciuda a ceea ce a făcut statul, ca să fim foarte direcţi. Deci eu sunt extrem de optimist pe viitorul economic al României şi o să încerc, în măsura în care o să reuşesc, ca statul să vă înţeleagă mai bine şi să reuşim să lucrăm împreună", a arătat el.