Nicolae Ciucă: „România se bucură de o resursă umană de excepţie. Vom stimula inteligența”

DE Alin Crișan | Actualizat: 18.01.2023 - 21:01
Nicolae Ciucă - Foto: Profimedia

Nicolae Ciucă a precizat că în calitate de prim-ministru, a avut posibilitatea de a susţine măsuri concrete, care să stimuleze inovarea şi inteligenţa românească în toate domeniile, cercetătorii români, din ţară şi din diaspora.

SHARE

Laureaţii concursului naţional de inovare PatriotFest dau încredere că România se bucură de o resursă umană "de excepţie", capabilă să ofere soluţii tehnologice avansate pentru securitatea naţională, a transmis, miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă, într-un mesaj adresat participanţilor la gala celei de-a V-a ediţii a evenimentului.

Citește și: Primul român care trăiește cu inima altcuiva în 2023: Operație de transplant reușită la Târgu Mureș

"Încep prin a-mi exprima deosebita apreciere faţă de laureaţi, faţă de toţi cei care s-au înscris în concurs şi, nu în ultimul rând, faţă de organizatorii acestui proiect menit să pună în valoare inovarea românească, aici, în România, pentru securitatea naţională a României. Am salutat de la prima ediţie ideea unui asemenea eveniment, prin care inovarea din domeniul privat să-şi găsească aplicabilitate în instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Iată-ne ajunşi la finalul celei de-a V-a ediţii a acestui concurs - un bun prilej de a privi retrospectiv la măsura în care ideile inovatoare premiate până acum s-au materializat la nivelul acestor instituţii. Un lucru este însă evident: este nevoie de o adaptare continuă la evoluţiile tehnologice şi de o abordare în perspectivă a riscurilor şi ameninţărilor de securitate. PatriotFest este un bun promotor al acestor cerinţe, oferind, totodată, o şansă de afirmare inovatorilor români", a afirmat premierul.

"Avem în bugetul aprobat pentru 2023 o creştere substanţială a resurselor alocate acestui domeniu, o creştere cu 70% faţă de anul trecut. De asemenea, de la nivelul Guvernului, am oferit tot sprijinul pentru ca, începând de anul acesta, să se reia seria conferinţelor 'Smart Diaspora' , iniţiativă de referinţă pentru legătura valorilor româneşti din străinătate cu societatea şi comunitatea academică din România. Românii sunt creativi. Avem atâtea exemple de performanţă, chiar de nivel internaţional, în materie de cercetare şi inovare. Vrem să le oferim perspective tuturor, şi celor din mediul academic, şi celor din diaspora şi celor din mediul privat. Laureaţii Galei PatriotFest 2022 îmi dau încredere că România se bucură de o resursă umană de excepţie, capabilă să ofere soluţii tehnologice avansate pentru securitatea naţională", a evidenţiat Ciucă.

Citește și: România, bună de plată la Agenția Spațială Europeană: Datorii de sute de milioane de lei

Premierul a arătat că evoluţiile din ultimul an în materie de securitate globală au mers, din păcate, într-o direcţie nedorită şi foarte periculoasă, iar natura ameninţărilor şi riscurilor este din ce în ce mai complexă.

"Este important să fim în pas cu tot ceea ce ne oferă noile tehnologii şi să privim în perspectivă, pentru a fi pregătiţi în faţa oricăror provocări de securitate şi vedem că această preocupare este comună la nivelul Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice. De aceea, apreciez în continuare această competiţie de idei desfăşurată sub genericul PatriotFest. Tematicile ediţiei 2022 - care încurajează dezvoltarea de sisteme autonome, de inteligenţă artificială şi inovarea pentru securitate - răspund provocărilor actuale. Am toată încrederea că proiectele inovatoare care s-au bucurat de aprecierea juriului şi au fost premiate vin cu un potenţial major pentru securitatea României şi îşi vor găsi aplicabilitate", a mai transmis prim-ministrul.

PatriotFest este singurul concurs naţional de inovare organizat de instituţii din domeniul apărării şi securităţii naţionale - Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Protecţie şi Pază. Asociaţia New Strategy Center, care a propus proiectul, este partener în organizarea concursului. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te