Mureșan (PNL) asigură ”regiunile intensive în carbon” că Pactul Verde va crește nivelul de trai

DE Valentin Mirică | Actualizat: 16.10.2020 - 14:34

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a asigurat regiunile intensive in carbon din România - Hunedoara, Galați, Oltenia - că Pactul Verde promovat de Uniunea Europeană le va aduce și lor creșterea nivelului de trai.

SHARE

„Vreau să transmit asigurări hunedorenilor, oltenilor, gălățenilor și tuturor locuitorilor din regiunile intensive în carbon din România că vor avea sprijinul Parlamentului European și al tuturor instituțiilor europene în tranziția spre o economie verde. Vom aloca suficiente fonduri europene pentru ca Pactul Ecologic European să contribuie atât la o tranziție spre o economie verde, cât și la creșterea nivelului de trai al oamenilor din aceste regiuni”, a declarat Mureșan după ce raportul privind Planul de investiții al Pactului Ecologic European (Pactul Verde) a fost adoptat în ședința comună a Comisiei pentru bugete și a Comisiei pentru afaceri economice și monetare din Parlamentul European. 

Mureșan a fost coraportor al acestui raport. 

În raport, Parlamentul European cere o finanțare adecvată a Pactului Verde, care să contribuie la reducerea decalajelor dintre țările din estul și vestul Europei în tranziția spre o economie neutră din punct de vedere al emisiilor.

„Prin redactarea acestui raport, obiectivul meu a fost să obținem o finanțare adecvată a Pactului Verde prin care să sprijinim țările europene care au cea mai mare nevoie de finanțare, cum este și cazul României, să treacă la o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan, după adoptarea raportului.

„Succesul Pactului Ecologic European va depinde de finanțarea lui. De aceea, prin acest raport, noi, Parlamentul European, ne arătăm susținerea totală față de acest pact solicitând o finanțare adecvată și prioritizarea finanțării către țările, regiunile și domeniile unde este cea mai mare nevoie. Pactul Ecologic European trebuie să reducă decalajele dintre țările membre și să crească convergența europeană, nu să ducă la un decalaj și mai mare între statele Uniunii Europene. Pentru asta, avem nevoie de un plan de investiții realist, iar banii să meargă exact acolo unde este nevoie de ei”, a mai spus Siegfried Mureșan.

Pactul Ecologic European, prezentat de Comisia Europeană la sfârșitului anului 2019, își propune ca obiectiv principal atingerea neutralității din punct de vedere al emisiilor de carbon în Uniunea Europeană până în anul 2050. Pentru a atinge acest obiectiv, Comisia Europeană a propus un plan de finanțare în valoare de 1.000 de miliarde de euro pentru următorii 10 ani.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te