duminică 19 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3489
Abonează-te
Newsweek România

Mitingurile electorale, interzise în Alexandria

Data publicării: 13.04.2019 • 10:21
Centrul orașului Alexandria. Foto Liber în Teleorman
Centrul orașului Alexandria. Foto Liber în Teleorman

Primarul Alexandriei a declarat că toate solicitările venite de la partide pentru organizarea unor manifestări în zona centrală a oraşului au fost respinse de către Consiliul Local având în vedere lucrările de refacere a pavajului şi derularea unor acţiuni premergătoare Paştelui.

Victor Drăguşin a declarat, într-o precizare transmisă Agerpres, că PNL şi PSD au depus câte o nouă solicitare, de această dată pentru marş pe străzile municipiului, iar noile solicitări vor fi analizate luni de către o comisie formată din primar, secretar, şi trei ofiţeri din cadrul MAI.

Primarul municipiului Alexandria a punctat că acţiunea dedicată sărbătorilor pascale era prevăzută în calendarul manifestărilor cultural-educative aprobat în luna ianuarie şi se va concretiza în amplasarea unor elemente decorative luminoase specifice sărbătorilor de Paşte, a unor tonete de alimentaţie publică şi desfăşurarea a unor activităţi pentru copii.

Drăguşin a adăugat că un motiv în plus pentru care nu se pot desfăşura manifestări cu mii de participanţi în centrul municipiului Alexandria este şi derularea lucrărilor de refacere a pavajului deteriorat din zona platformei din faţa ANAF, de vizavi de Casa de Cultură, astfel că spaţiul rămas pentru organizarea unor manifestări tip miting nu ar permite prezenţa a mai mult de 3.000 de persoane, iar PNL a cerut aprobare pentru o manifestare cu 7.000 de participanţi, iar PSD pentru una cu 15.000 de participanţi.

„La platforma ANAF lucrările de refacere a pavajului (montare de pavele), în valoare de 365.000 lei, sunt începute. Pe platoul de la Casa de Cultură (vis-a-vis de platoul ANAF) sunt amplasate ansamble fixe şi luminoase specifice sărbătorilor pascale, tonete pentru alimentaţie publică, sunt organizate zilnic acţiuni specifice pentru copii. În plus, platoul de la Casa de Cultură are 2.378 mp şi nu intră acolo (fără amenajările de care am amintit) mai mult de 3.000 persoane, iar PNL a anunţat 7.000 participanţi şi PSD a anunţat 15.000 participanţi”, a afirmat Victor Drăguşin.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră