VIDEO Mircea Geoană propune un nou Proiect Național. „A venit clipa să renaștem ca țară”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 27.10.2022 - 15:42

Într-un discurs susținut la Bruxelles, Mircea Geoană a propus „un Nou Proiect Național ambițios, credibil și sustenabil în timp trebuie să-și propună câteva obiective strategice, asumate politic și în societate si urmărite apoi dincolo de ciclurile politice.”

SHARE

Discursul a fost ținut prin videoconferință în cadrul "Future Europe Conference". Secretarul general adjunct al NATO a insistat asupra nevoii de primenire a Ideii Naționale.

„În momente de acest gen de-a lungul istoriei, națiunea noastră a știut sa găsească resurse nebănuite de reinventare și curaj politic. Iar daca precedentul istoric nu va mai funcționa, poate spaima de un viitor tot mai incert poate constitui catalizatorul de noi energii politice, economice și intelectuale in România, în regiune și în Europa (...)

Tot așa cum, fără lideri si idei convingătoare, aceeași spaimă și nemulțumirea crescândă și justificată a populației față de deteriorarea nivelului de trai și efectul cumulativ al crizelor economice și sociale succesive vor genera tracțiune sporită pentru soluțiile politice radicale.

Aceeași frustrare și teama de necunoscut pot constitui însă și baza de susținere pentru un radicalism pozitiv și sănătos. Primenirea Ideii Naționale este obligația fiecărei generații și a fiecăruia dintre noi.

Esența Ideii Naționale este neschimbată de la punerea temeliilor statului român modern: evadarea de la periferia Europei și construcția unei Românii care își pune potențialul în valoare, se auto-depășește și recuperează decalajul istoric care ne separa de familia națiunilor dezvoltate, prospere, puternice și influente ale Europei", a spus Mircea Geoană.

În opinia sa, „un Nou Proiect Național ambițios, credibil și sustenabil în timp trebuie să-și propună câteva obiective strategice, asumate politic și in societate si urmărite apoi dincolo de ciclurile politice.”

„Aș numi asta <<Busola Strategică>>, capul compas al direcției generale a țării pentru următorul deceniu.

Fiecare partid sau coaliție de partide vor avea întreaga libertate să vină cu soluții proprii, inspirate din ideologia și viziunea lor politica. Însă Obiectivele Naționale trebuie asumate explicit și urmărite de-a lungul guvernărilor succesive", a punctat el.

Potrivit lui Geoană, „în pofida succeselor politice care s-au materializat în integrarea României în NATO și UE, guvernările post-decembriste nu au rezolvat ceea ce el a numit <<marea problemă a României moderne>>: decalajul cronic de dezvoltare între marile aglomerări urbane și restul țării.”

„Astăzi, primele 12 mari orașe contribuie cu aproape 80% la formarea PIB, iar restul țării … cu restul. Acest abis de dezvoltare este nesustenabil și periculos pentru viitorul națiunii. Atacarea inegalităților sociale a fost transformată într-o luptă ideologică falsă, creându-se în mod artificial și periculos o bătălie pentru resurse între investiții și protecție socială (...) Diagnosticul este clar. Ce e de făcut?", a continuat el.

Citește și: Rusia amenajează spitale subterane, pregătindu-se de un război cu Occidentul

Mircea Geoană a propus cinci obiective pentru „Busola Strategică":

- Punerea pe deplin în valoare a relevanței și locației strategice a țării;

- Regândirea și transformarea rolului și capacității statului de a-și exercita funcțiunile esențiale;

- Un nou model economic și un contract social împrospătat, având inovarea ca principal motor al dezvoltării;

- Repopularea României;

- Reclădirea reputației României în ochii propriilor cetățeni și ai lumii.

Citește și: VIDEO Șofer cu Mercedes de lux, lovește alte mașini și fuge de poliție. LIVE cu amenințări din baie

„Mulți vor spune că nu are rost să mai încercăm, că nu mai avem cu cine și cu ce și că mai bine ne vedem de viață. Si când mă domină resemnarea, îmi amintesc de veșnic tânărul istoric Neagu Djuvara și de viziunea lui asupra civilizațiilor.

Spunea undeva că <<popoarele lipsite o vreme de vitalitate istorică au puterea de a renaște cu o forță uimitoare>>. Poate ca a venit clipa să renaștem. Și cum ar spune strămoșii noștri latini: <<Non Ducor, Duco>> – Nu mă las condus, Conduc!", a încheiat Mircea Geoană.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te