În timp ce groapa de gunoi de la marginea orașului crește amenințător, de zece ani, primăria nu face nimic pentru reducerea volumului deșeurilor reciclabile.
N-a construit stația de reciclare, deși și-a asumat realizarea a ei prin Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Baia Mare 2015-2030. Conform strategiei, construcția stației trebuia începută în 2017. Reciclarea ar fi însemnat reducerea cu 70% a volumului deșeurilor.
Imaginați-vă rampa de gunoi de la marginea orașului cu 70% mai mică! Ar fi fost un plus pentru sănătatea băimărenilor, pe care primăria a refuzat să-l genereze. Primăria se face așadar vinovată pentru mizeria, mirosul, disconfortul și pericolul în care este pusă sănătatea băimărenilor.
Nu e permis, ca primar, să stai atâția ani, să nu găsești o soluție și să aștepți să se termine Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Fărcașa! Dacă administrația județului a prăbușit acest proiect major, finanțat cu mulți bani europeni, administrație locală avea obligația să caute o soluție!
Sunt comunități din județ care au soluții și sunt modele de bune-practici în domeniul gestionării deșeurilor. De altfel, asigurarea calității vieții pentru cetățenii comunității cu tot ce presupune aceasta este una din atribuțiile fundamentale ale administrației locale.
Nimeni din administrația județeană sau locală nu spune în acest moment că, în 10 octombrie, autorizația de funcționare, și așa prelungită, a gropii de gunoi de la marginea orașului Baia Mare expiră. Și cum să spună așa ceva înainte de alegeri?
Cine să aibă demnitatea de a-și recunoaște public incompetența? Și-ar trage singuri preșul de sub picioare.
V-ați întrebat domnilor decidenți, ce vom face? Probabil nici nu vă interesează, atâta timp cât acum vă grăbiți să vă lăudați singuri și să tăiați panglicile unor investiții finalizate pe ultima sută de metri acum înainte de alegeri. Investiții care, să fim bine înțeleși, trebuiau finalizat mult mai demult.
Vom rămâne cu gunoiul neridicat, pentru că nu există nicio soluție în acest moment? Prelungirea autorizației s-a făcut doar până după alegeri și doar din considerente electorale.
Repet: după 10 octombrie, Baia Mare se va îngropa în gunoaie la propriu. Imaginați-vă Baia Mare cu gunoiul neridicat de câteva zile. Imaginați-vă, ce înseamnă acest lucru acum în pandemie, într-o perioadă în care încă temperaturile sunt foarte ridicate! Cineva va trebui să răspundă pentru toate acestea! De aceea băimărenii trebuie să taxeze electoral oamenii care i-au amăgit cu promisiuni ani la rând!
De aceea, băimărenii trebuie să voteze oameni care au soluții!
Mircea Cirț – Candidatul Partidului Național Liberal la Primăria Municipiului Baia Mare
_______________
Comandat de PNL, Executat de: News International SA, cod AEP 21200012