Meloni pierde sprijinul tinerilor. Italia, teren fertil pentru un nou lider pro-rus de tipul "Călin Georgescu"
Giorgia Meloni pierde teren în rândul italienilor sub 35 de ani, iar opoziția de centru-stânga ajunge la aproape 50% din preferințele acestora. Problemele economice, locurile de muncă și politicile de securitate pot transforma votul tinerilor într-o miză majoră în 2027.
Premierul Giorgia Meloni intră într-o perioadă complicată înaintea alegerilor naționale din Italia din 2027. Deși coaliția sa de dreapta continuă să reprezinte o forță politică importantă la nivel național, o parte a electoratului care o susținea în urmă cu doar câțiva ani începe să se îndepărteze: tinerii.
Meloni pierde sprijinul tinerilor. Italia, teren fertil pentru un nou lider pro-rus de tipul "Călin Georgescu"
Mai multe sondaje analizate de Reuters indică o schimbare vizibilă a preferințelor italienilor cu vârste sub 35 de ani, iar avantajul se mută către opoziția mai radicală ce-l are în centru pe Roberto Vannacci, un personaj controversat cu viziuni extremiste similare prorusului Călin Georgescu din România și care dorește apropierea Romei de Moscova și întreruperea ajutorului pentru Ucraina.
„Alegătorii mai tineri se înclină în mod clar spre stânga”, a declarat Lorenzo Pregliasco, directorul agenției de sondare Youtrend, pentru Reuters.
Diferența este importantă. Cele trei formațiuni aflate la guvernare – Frații Italiei, Liga și Forza Italia – adună împreună mai puțin de 30% din intențiile de vot în rândul alegătorilor sub 35 de ani.
De cealaltă parte, principalele partide de opoziție – Partidul Democrat, Mișcarea 5 Stele și Alianța Stânga-Verzi – cumulează aproape 50%.
Citește și: Planul dictaturii lui Călin Georgescu. Deturnarea României de la UE și NATO „scrisă” la Moscova
Schimbarea este cu atât mai relevantă dacă rezultatele sunt comparate cu situația din 2023. Atunci, Frații Italiei, partidul condus de Meloni, beneficia singur în rândul tinerilor de un nivel de susținere apropiat de cel pe care îl înregistrează acum întreaga coaliție guvernamentală.
Sondajele Youtrend indică o altă diferență semnificativă: numai 25% dintre alegătorii sub 35 de ani aprobă activitatea guvernului Meloni, față de 35% în rândul întregii populații.
Citește și: George Simion și Călin Georgescu, front comun la distrugerea României și destabilizarea UE și NATO
Roberto Vannacci trece de 7% în preferințele electoratului
Formațiunea a câștigat teren în sondaje, depășind deja Liga, unul dintre partenerii de coaliție ai premierului, și apropiindu-se de Forza Italia, potrivit agregatorului „Poll of Polls” realizat de Politico.
Partidul este creditat cu aproximativ 7% în sondaje și încearcă să atragă inclusiv alegători tineri din mediul urban printr-un discurs mai dur în special în privința imigrației.
Citește și: Propaganda rusească pro-Călin Georgescu: „România profundă aspiră la un regim așa cum e în Rusia”
Vannacci încearcă acum să meargă și mai departe. Fostul general își construiește o mare parte din discursul radical în jurul securității și imigrației și promovează conceptul de „remigrare”, care urmărește deportarea în masă a migranților în țările de origine.
„Vannacci a înregistrat o creștere semnificativă în sondaje, mai ales în ultimele două luni. El se menține cu siguranță mai bine în rândul tinerilor electori decât partidele de guvernământ”, a declarat Lorenzo Pregliasco, reprezentant al companiei de sondare YouTrend.
Citește și: Călin Georgescu, ode halucinante pentru Putin: "Rusia înseamnă lumină și suflet. UE este Mafia"
Dincolo de migrație, o altă temă ar putea deveni decisivă în confruntarea dintre cele două tabere: războiul din Ucraina.
Meloni s-a poziționat în ultimii ani ca susținătoare a Kievului și a alianței occidentale. În schimb, atât Liga, cât și Vannacci promovează o atitudine mai conciliantă față de Moscova, se opun continuării ajutorului militar pentru Ucraina și critică majorarea cheltuielilor pentru apărarea Italiei, la fel cum o face constant și prorusul Călin Georgescu în mai toate aparițiile publice.
Facem precizarea că sprijinul militar oferit de Italia Kievului a rămas totuși limitat. În patru ani, contribuția italiană s-a ridicat la aproximativ 3 miliarde de euro, echivalentul a aproximativ un euro pe lună pentru fiecare cetățean italian.
Salariile și lipsa oportunităților îi îndepărtează pe tineri de Meloni
În spatele nemulțumirii se află în primul rând problemele economice cu care se confruntă noua generație de italieni.
Analiștii consideră că guvernul Meloni nu a reușit să producă schimbări suficient de importante pentru tinerii care încearcă să intre pe piața muncii, să obțină salarii competitive și să își construiască o viață independentă.
„Meloni nu a făcut reforme economice semnificative. Acest lucru este în regulă dacă beneficiezi de status quo, dar este foarte rău pentru cei mai puțin protejați de acesta, ceea ce înseamnă adesea tineri”, a declarat Lorenzo De Sio, profesor de științe politice la Universitatea Luiss din Roma.
Datele economice explică o parte din această frustrare.
Italia are cea mai scăzută rată de ocupare în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 24 de ani din zona euro și cheltuiește pentru educație mai puțin decât majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, potrivit datelor citate de Reuters.
Diferențele salariale față de alte mari economii europene sunt, la rândul lor, considerabile. Banca Italiei estimează că un tânăr absolvent din Germania câștigă, în medie, cu aproximativ 80% mai mult decât un absolvent din Italia.
Consecințele se văd inclusiv în migrație. Zeci de mii de tineri italieni pleacă anual din țară în căutarea unor salarii mai bune și a unor oportunități profesionale pe care consideră că nu le găsesc acasă.
Nemulțumirea economică se suprapune peste o altă sursă de tensiune între guvern și o parte a tinerei generații: politicile de securitate.
Executivul condus de Meloni a înăsprit în ultimii ani legislația privind petrecerile rave, canabisul „light”, protestele de stradă, ocuparea ilegală a locuințelor și infracțiunile comise de minori.
Un decret adoptat în 2023, prin care au fost înăsprite sancțiunile pentru minorii care comit infracțiuni, a fost urmat de o creștere de aproximativ 50% a numărului minorilor aflați în detenție, potrivit organizației Antigone.
Nemulțumirea a ieșit și în stradă. În noiembrie anul trecut, mii de studenți au participat la manifestații organizate sub sloganul „Ziua fără Meloni”, criticând politicile de securitate, reducerile din educație și poziția guvernului italian față de războiul din Gaza.