Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi seara, că cea mai bună soluţie pentru depăşirea crizei politice din România este pregătirea alegerilor anticipate, acesta excluzând o eventuală negociere cu PNL pentru susţinerea unui Guvern minoritar.
Liderul PSD a afirmat că la nivelul partidului nu s-a hotărât încă dacă social-democraţii vor merge la consultări la Cotroceni, menţionând că partidul pe care îl conduce ar trebui să participe la discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis doar dacă acestea nu vor fi unele formale, aşa cum au fost în alte rânduri.
CITEȘTE ȘI: Germania recomandă evitarea călătoriilor în România
"Am aşteptat cu toţii ora 18,00 azi, să vorbească preşedintele României, aşteptam ca mâine, cel târziu poimâine, să ne întâlnim să discutăm serios, nu să să avem întâlniri doar să bifăm că am discutat şi cu opoziţia şi cu puterea. Priorităţile românilor sunt cu totul altele. (...) Opţiunea noastră este foarte clară. Ori îşi refac această alianţă a perdanţilor, dar e aceeaşi Mărie cu altă pălărie, pentru că ei se vor certa din nou peste două-trei luni (...), ori îşi refac alianţa şi treaba lor cu cine vin prim-ministru, pe cine desemnează Iohannis, oricum încalcă Constituţia în continuare, ori alegeri anticipate. Nu există altă soluţie. Noi nu negociem cu PNL, nu neapărat că nu ne-am dori, dar este exclus în acest moment să mai negociezi ceva cu PNL în ceea ce priveşte o susţinere de Guvern minoritar", a spus Ciolacu la Antena3.
În opinia sa, la această dată, în România nu poate fi formată o majoritate politică funcţională.
CITEȘTE ȘI: Declarația anuală privind beneficiarul real este nejustificată și va bloca ONRC, cred avocații
El a exclus varianta formării unui Guvern de coaliţie din care PSD să facă parte, afirmând că soluţia este "reîntoarcerea la popor".
Preşedintele PSD a prezentat un set de zece măsuri urgente pentru Guvernul instalat după moţiunea de cenzură: plafonarea preţurilor la energie, scăderea preţurilor la facturile de gaze naturale şi energie electrică, compensarea facturilor plătite de consumatorii casnici şi IMM-uri la nivelul din luna decembrie a anului 2020, subvenţionarea gigacaloriei pentru consumatorii din sistemul centralizat la nivelul din decembrie 2020, aplicarea legii consumatorului vulnerabil prin adoptarea normelor metodologice, simplificare şi debirocratizare, creşterea alocaţiilor pentru copii, conform Legii 14/2020, creşterea salariului minim, creşterea pensiilor conform Legii 127/2019, gestionarea pandemiei, prin vaccinare şi testare, atragerea de personal medical, creşterea numărului de paturi ATI în termen de 30 de zile, adoptarea sistemului de implementare pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi alocarea fondurilor la nivel local, potrivit Agerpres.