Kelemen Hunor s-a întâlnit cu Viktor Orban la Budapesta

Șeful UDMR, Kelemen Hunor, s-a întâlnit sâmbătă după-amiază, la Budapesta, cu premierul ungar Viktor Orban, la o zi după negocierile pentru Guvern cu PNL și USR-PLUS.
În timpul întâlnirii, cei doi interlocutori şi-au exprimat convingerea că rolul UDMR în viitorul guvern de coaliţie de la Bucureşti va fi o legătură solidă între Ungaria şi România şi poate îmbunătăţi semnificativ relaţiile bilaterale, a susținut şeful biroului de presă al premierului ungar, transmite MTI, conform Agerpres.
Kelemen Hunor a anunţat vineri că, în urma negocierilor cu PNL şi USR PLUS, UDMR va prelua în viitorul guvern trei portofolii - Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Tineretului şi Sportului.
„Am avut discuţii principiale în ceea ce priveşte o coaliţie care va dura 4 ani de zile, o stabilitate parlamentară şi o stabilitate guvernamentală după 8 ani în care am avut 12 guverne. Sunt convins că în următorii ani vom reuşi să asigurăm investiţiile necesare pentru a creşte economia. Vom reuşi să avem locuri de muncă în siguranţă, vom reuşi să investim în educaţie şi în sănătate şi, în aceste condiţii, noi ne-am asumat să participăm, să fim alături de colegii noştri, să participăm la formarea majorităţii parlamentare şi, bineînţeles, să participăm în exercitarea atribuţiilor din executiv", a declarat Kelemen Hunor, după consultări.