Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a spus că liberlii nu vor "scandal între palate", ci un premier care "să lucreze perfect cu preşedintele". El a spus că liberalii au 3 propuneri pentru prim-ministru - Nicolae Ciucă, un alt nume vehiculat în spațiul public și "un nume pe care presa l-a scăpat".
Întâlnirea Orban-Iohannis ar urma să aibă loc de la ora 14.00 la Cotroceni.
"Premierul României va trebui să lucreze, pentru că nu vrem scandal între palate, vrem o situaţie în care premierul să lucreze perfect cu preşedintele.
(...) Avem trei persoane (...). Domnul Ciucă este şi celelalte două propuneri nu vi le pot dezvălui pentru că le discutăm în 20 - 30 de minute la sediul PNL şi înainte ca Ludovic Orban să se întâlnească cu preşedintele. Al treilea nume exista şi aseară, iar acest nume a scăpat presei. Se va discuta astăzi, tocmai de asta merge preşedintele partidului la Cotroceni, pentru a sta de vorbă pe baza celor trei nume. PNL este într-un parteneriat cu preşedintele României, nu într-o subordonare”, a declarat Rareş Bogdan, miercuri, la Digi 24.
Referindu-se la Nicolae Ciucă, Rareș Bogdan a spus că faptul că a fost şef de Stat Major şi a coordonat armate în Afganistan şi Irak nu înseamnă că va militariza România.
"Domnul Ciucă e senator ales în judeţul Dolj cu 25%, e un om extrem de raţional, extrem de hotărât, un om pro-occidental şi un patriot. E un om în care eu cred şi ca mine sunt foarte mulţi. Dacă domnia sa va ajunge să fie desemnat, să fie nu doar soluţia de avarie, nu consider că cineva doreşte să anuleze drepturi civile sau să anuleze democraţia, chiar dacă unii politicieni şi mai nou oameni din USR spun că este o soluţie greşită.
Sunt absolut convins că Dacian Cioloş şi ceilalţi lideri ai USR-PLUS înţeleg că urmează perioade complicate şi că e nevoie de un premier în care preşedintele Iohannis să aibă încredere”, a mai susținut Rareş Bogdan.
Propunerea de premier a liberalilor ar urma să fie validată în Biroul Politic Naţional al PNL miercuri seară, după întâlnirea lui Orban cu Iohannis, potrivit hotnews.ro.