Iohannis despre anunțul lui Dăncilă privind ambasada din Israel: Este o problemă pentru România

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 25.03.2019 - 18:27

Președintele Klaus Iohannis a criticat-o pe Viorica Dăncilă, pe care o consideră responsabilă de anularea vizitei în România a regelui Iordaniei, Abdulah al II-lea.

SHARE

Moharhul iranian s-a simțit personal jignit de declarațiile acesteia privind mutarea ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, potrivit lui Klaus Iohannis.

„Iniţial, eu am avut un program cam strâns. În seara asta trebuia să merg repede de aici să fiu gazda unui dineu pentru un musafir important şi drag. Regele Iordaniei trebuia să vină, dar datorită diletantismului doamnei prim-ministru, care ne-a stricat relaţia cu această zonă, nu mai este cazul.  

Regele Iordaniei s-a simţit personal jignit de abordarea doamnei prim-ministru la acel congres din America şi a contramandat vizita.

Este o reală problemă pentru România. Cred că vă daţi seama. România a construit o relaţie de încredere cu lumea arabă şi aceasta este una dintre puţinele constante, a fost cel puţin până ieri, din politica externă a României, unde ca stat am avut o atitudine fermă, corectă faţă de parteneri, acum doamna a reuşit să o pună pe butuci şi pe asta. Asta nu este o glumă, este foarte, foarte trist. Pentru ce? Pentru nimic”, a declarat şeful statului.

 
 

Administrația Prezidențială a anunțat luni dimineață anularea de către partea iordaniană a vizitei regelui Abdulah al II-lea în România, în urma declarațiilor făcute duminică de către Viorica Dăncilă despre faptul că Guvernul va muta ambasada României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

„Administrația Prezidențială: Președintele României, domnul Klaus Iohannis, urma să îl primească în această după-amiază pe Majestatea Sa Regele Abdullah al II-lea al Regatului Hașemit al Iordaniei, la Palatul Cotroceni, cu prilejul vizitei oficiale programate să aibă loc în România. Vizita a fost anulată astăzi de către partea iordaniană”, se precizedază într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te