Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, cu prilejul instalării monseniorului Kovacs Gergely ca arhiepiscop al Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba-Iulia, un mesaj în care a amintit de îndemnul Papei Francisc de la Şumuleu Ciuc, „de a merge împreună", „să ne respectăm identităţile şi credinţele, dar în acelaşi timp să depăşim diviziunile".
„Instalarea Înaltpreasfinţiei Voastre în fruntea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia de către Sanctitatea Sa Papa Francisc şi consacrarea ca păstor al credincioşilor Arhidiecezei de Alba Iulia îmi oferă fericita ocazie de a vă felicita şi de a vă transmite cele mai sincere urări de sănătate, bucurie duhovnicească şi slujire rodnică în această importantă misiune pe care v-a încredinţat-o Biserica Romano-Catolică.
Prin numirea Excelenţei Voastre, înţelegem că Sanctitatea Sa transmite Arhidiecezei, dar şi societăţii româneşti în ansamblul ei, din nou, un mesaj de iubire şi încurajare. Ne amintim cu bucurie de vizita de stat, pastorală şi ecumenică de anul trecut a Sanctităţii Sale.
La Şumuleu Ciuc, Sfântul Părinte Papa Francisc a repetat chemarea de a merge împreună, de a fi pelerini ai secolului XXI. Ne-a îndemnat să ne respectăm identităţile şi credinţele, dar în acelaşi timp să depăşim diviziunile, să ne imaginăm şi să construim împreună lumea de mâine, pe care o vom dărui generaţiilor următoare", a afirmat preşedintele Iohannis, în mesajul său, citat de Agerpres.
El a adăugat că este convins că noul arhiepiscop va păstori în acest spirit, al îndemnurilor Papei Francisc. Totodată, şeful statului a amintit că în Catedrala 'Sfântul Mihail' din Alba Iulia, unde a avut loc ceremonia instalării arhiepiscopului Kovacs Gergely, este locul de odihnă al lui Ioan de Hunedoara, „cel care a fost lumina lumii pentru creştinii români, maghiari şi sârbi"
„Am convingerea că în fruntea Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia veţi păstori în acest spirit pe credincioşii romano-catolici şi veţi construi un dialog rodnic cu toţi fraţii creştini, pentru binele comun. În această misiune aveţi încurajarea mea şi sprijinul Statului Român!
Ceremonia instalării Excelenţei Voastre se petrece în locul unde se odihneşte Ioannes Corvinus, cel care a fost lumina lumii pentru creştinii români, maghiari şi sârbi. Fie ca sărbătoarea de astăzi să rămână vie în amintirea celor prezenţi, întru mulţi şi fericiţi ani!", şi-a încheiat preşedintele Iohannis mesajul său.
Acest mesaj a fost prezentat de către consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, în cadrul evenimentului organizat cu această ocazie la Alba-Iulia.
Noul arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia, Kovács Gergely, a fost consacrat şi înscăunat sâmbătă, în cadrul unei ceremonii oficiate în Catedrala "Sfântul Mihail" din Alba Iulia, în prezenţa a zeci de oficialităţi ecleziastice - cardinali, episcopi -, invitaţi, inclusiv din partea celorlalte Biserici din Transilvania.
Mii de credincioşi, veniţi, în special, din Harghita şi Covasna, dar şi din Ungaria, au asistat la eveniment, în ciuda frigului, de pe esplanada Catedralei "Sfântului Mihail", cel mai bine păstrat vestigiu sacral medieval din Europa Centrală şi ale cărei începuturi se regăsesc înainte de anul 1000.