Exclus la finalul anului 2018 din PSD, în urma neînțelegerilor cu Liviu Dragnea, Adrian Ţuţuianu s-a înscris în Pro-România, partidul lui Victor Ponta, unde acum este vicepreședinte național, conform declarației de interese din acest an.
Secretar general al Guvernului este Marian Neacșu, și el exclus din PSD în noiembrie 2018, ca urmare a puciului încercat împotriva lui Dragnea, fiind unul dintre inițiatorii scrisorii nemulțumiților care cereau demisia acestuia din fruntea partidului.
După excluderea din PSD și trecerea pe la partidul lui Victor Ponta, Pro România, Marian Neacșu, a fost numit secretar general al Guvernului în data de 7 decembrie 2021, la propunerea liderului PSD, Marcel Ciolacu.
În 2017, pe când era ministru al Apărării, Adrian Țuțuianu, avocat de profesie, a fost acuzat de liderul PNL de atunci, Ludovic Orban, că ar avea legături cu Rusia, dupa ce acesta ar fi fost avocatul rușilor de la Mechel, care au cumparat combinatul de la Târgoviște.
Adrian Țuțuianu a declarat că firma sa de avocatură, și cel mai probabil el însuși, a reprezentat într-o anumită perioadă Grupul Mechel în mai multe cauze, dar interpretarea domnului Orban „nu are consistență", iar acuzația că are afinități cu Rusie este „o prostie".
Adrian Țuțuianu a încasat anul trecut venituri de 85.677 de lei din poziția de conferențiar universitar doctor la Universitatea Valahia din Târgoviște și încă 296.286 de lei ca avocat la casa de avocatură SCA Țuțuianu Mureșan.
Citește și: VIDEO Centrala nucleară Zaporojie, deconectată. Norul radioactiv ar acoperi jumătate din România
Soția sa, Carmen Elena Țuțuianu, a încasat 100.640 de lei ca auditor public extern la Curtea de Conturi. Cei doi au mai declarat venituri din chirii de peste 55.000 de lei.
Cei doi soți Țuțuianu au mai multe apartamente în Târgoviște și București, precum și multe terenuri intravilane, forestiere ori agricole în județul Dâmbovița, dar și în București.
Familia Țuțuianu mai deține un autoturism Volkswagen Passat și altul Polo, ambele fabricate în 2015, precum și un tractor Goldoni Star, fabricat în 2019.
În vara anului trecut familia Țuțuianu a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare a unui apartament, pentru care a încasat o plată parțială de 90.940 lei și a vândut un teren intravilan cu 25.000 de lei către Țuțuianu Bianca Maria.
Citește și: Condamnare pentru ex-trezorierul PSD Mircea Drăghici, aflat în pușcărie după dezvăluirile Newsweek
În declarația de interese, Adrian Țuțuianu a trecut că este asociat în firma SC Ramif Prod SRL Dâmbovița, în care deține 40.000 de părți sociale în valoare de 400.000 de lei. Țuțuianu este avocat în Baroul Dâmbovița și vicepreședinte național al pro România și președinte al Pro România Dâmbovița.