sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Încă un deputat PNL demisionează din grupul parlamentar

Data publicării: 01.11.2021 • 19:30 Data actualizării: 01.11.2021 • 19:32
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Deputatul Gabriel Plăiaşu a anunţat, luni, că demisionează din grupul parlamentar al PNL. El a adăugat că a fost mereu alături de partid, însă acum istoria şi principiile formaţiunii au fost înlocuite cu „mărunte orgolii personale şi calcule meschine”.

„Dragi prieteni,

Am avut cu Dumneavoastră - simpatizanţi PNL sau dâmboviţeni fără simpatii politice, dar preocupaţi de soarta comunităţii din care faceţi parte – un dialog direct, deschis şi sincer. Când v-am prezentat proiectele noastre economice şi sociale, v-am privit în ochi şi v-am spus, fără ocolişuri, ce se poate şi ce nu se poate realiza imediat, încredinţat fiind că Partidul Naţional Liberal înseamnă garanţia unei bune guvernări care poate să asigure dezvoltarea ţării, a fiecărei localităţi în parte. Am crezut cu tărie că Partidul Naţional Liberal, care a guvernat România în momente dificile şia reuşit să aşeze bazele dezvoltării economice a ţării, va fi şi acum partidul spre care românii potprivi cu încredere. Date fiind istoria, valorile, experienţa, principiile acestui partid nu aveam cum să dăm greş, în ciuda perioadei grele prin care trece România. Şi, tocmai dată fiind această perioadă dificilă, nu aveam voie să dăm greş.

Citește și: Certificatul verde poate deveni obligatoriu pentru profesori, învățători și personalul medical | Newsweek Romania

Însă ceea ce n-am crezut că se poate întâmpla vreodată se petrece acum, sub privirea consternată a unei ţări întregi: agenda Partidului Naţional Liberal este dusă de noua conducere, într-un mod absurd şi nepermis, foarte departe de problemele şi grijile oamenilor. Noii lideri ai partidului, rătăciţi prin birourile din Modrogan,par să aibă o singură preocupare: cum ar putea dl Cîţu să rămână premierul României. Trebuie blocată o ţară întreagă pentru asta, chiar dacă este un moment extrem de dificil şi trebuie luate măsuri urgente, în contextul exploziei preţurilor şi a crizei sanitare?

Nu-i nicio problemă,blocăm ţara! În paralel, se fac febril calcule politice şi negocieri, iar cei care ne-au votat văd cum e posibil să se contureze şi o alianţă cu stânga, deşi nu ne-au dat încrederea lor ca să se trezească, la nici un an de la alegeri, cu o astfel de variantă ”pe masă”. Şi toate acestea, sub privirile îngăduitoare, venite din Dealul Cotrocenilor”, a scris Gabriel Plăiaşu, luni pe Facebook.

Citește și: Ce au înțeles românii despre certificatul verde: „semnul fiarei”, „dictatură”, „stăpânii de afară” | Newsweek Romania

El a mai spus că face parte din PNL încă din 1992, iar în prezent este dezamăgit de ceea ce se întâmplă în partid.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră