Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că a văzut tot felul de personaje, de ciumpalaci care ies şi ne spun că de-aia vrea să iasă PSD, fiindcă se reduc indemnizaţiile în CA-uri şi a dat asigurări că PSD este partener în tot ce înseamnă aceste reduceri de membri în CA-uri de indemnizaţi în consilii de administraţie, de comasări de instituţii care nu îşi au rostul, arătând că este o chestiune pe care nu o discută şi care îşi doreşte să fie în al doilea pachet de măsuri, iar acest pachet, dacă conţine doar această parte, să fie prin asumare.
Grindeanu: PSD este partener în tot ce înseamnă aceste reduceri de membri în CA
”Înlătur toate speculaţiile legate de faptul că dom'le, acum a venit PSD-ul să tragă acest semnal de alarmă, să ameninţe că facem, nu ştiu, ieşiri de la guvernare sau lucruri de acest tip. Nu.
Vreau să se calmeze. Să ştiţi că nu despre abordări de tipul acesta vorbim. Am văzut, de asemenea, tot felul de personaje, de ciumpalaci din aceştia care ies şi ne spun că, dom'le, de-aia vrea să iasă PSD-ul, fiindcă se reduc indemnizaţiile în consilii de administraţie, se fac restructurări.
Deci, uitaţi-vă la mine. Vă asigur că PSD-ul este partener în tot ce înseamnă aceste reduceri de membri în consilii de administraţie, de indemnizaţi în consilii de administraţie, de comasări de instituţii care nu îşi au rostul. Deci asta este o chestiune pe care nu o discutăm şi care îmi doresc să fie în al doilea pachet.
Citește și: Rețeta Călin Georgescu. Pro-rușii pregăteau o lovitură de stat în Moldova. Scopul, distanțarea de UE
Şi chiar îmi doresc ca acest pachet, dacă conţine doar această parte, să fie prin asumare. Şi o să vedeţi că suntem parte la aşa ceva. Dar nu-mi doresc să luăm act de acţiuni de tipul celei anunţate la sfârşitul săptămânii trecute, fără a face o analiză cât se poate de clară”, a precizat Sorin Grindeanu.
El a menţionat că ”dacă vorbim de actiuni doar de PR în care discutăm de preţul la apa minerală de la Guvern şi de şoferii pe care îi au unii şi alţii, da, poate pot fi reduşi şoferii, dar nu refacem deficitul”.
Citește și: VIDEO Două camioane conduse de susținători AUR au blocat Autostrada București - Pitești
”Mi se pare că trebuie să fie luate aceste lucruri, fără prea mari..nu trebuie să faci o conferinţă de presă să anunţi că preţul la apa la Guvern este dublu. Trebuie să faci acţiuni structurale care să ducă la reducerea deficitului”, a explicat Grindeanu, conform NEWS.ro