miercuri 03 septembrie
EUR 5.0779 USD 4.3548
Abonează-te
Newsweek România

Geoană, la un pas să fie ridicat la discuția dintre Putin și Iliescu. „Dacă vorbește, îl dau afară”

Data publicării: 23.09.2022 • 08:52 Data actualizării: 23.09.2022 • 12:00
Mircea Geoană și Vladimir Putin- Foto: rtv.ro
Mircea Geoană și Vladimir Putin- Foto: rtv.ro

Cornel Dinu, personaj marcant în istoria fotbalului românesc, a rememorat un moment din urmă cu aproape două decenii, o discuție la care au participat Vladimir Putin, Evgheni Primakov, Ion Iliescu, Mircea Geoană şi mai mulţi oligarhi ruși.

El a povestit un moment petrecut la nivel înalt în urma semnării tratatului privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare între România şi Federaţia Rusă, (Moscova, 4 iulie 2003).

„Vă povestesc o discuţie foarte interesantă din 2003 cu semnarea tratatului între Rusia şi România, la Kremlin. Ambasador era Ion Aurel (n.r. - Aurel Constantin Ilie), lucrase cu Ion Iliescu (n.r. - fostul preşedinte al României) şi se semnase contractul respectiv.

La discuţia prealabilă participase Primakov, care era decanul de vârstă, fostul şef al spionajului din Asia, şi care era ministru de externe. Era contractul de colaborare, de asistenţă între România şi Rusia.

În momentul acela... Acolo, a doua zi, au fost şi miniştri de externe. La noi era ministru de externe Mircea Geoană. A doua zi a fost semnarea tratatului respectiv după care a urmat un banchet.

Primakov, că era decanul de vârstă, era în capul mesei. În dreapta, Putin, în stânga, Iliescu, după care veneau Ion Aurel, ambasadorul, lângă Ion Iliescu, şi după care urmau 80 de inşi din oligarhia rusă. Care erau băieţii de pe timpul lui Elţîn (n.r. - primul preşedinte al Federaţiei Ruse), cărora li s-au dat cărbunele, oţelul, mai departe.

Citește și: VIDEO Revoluția rusă va fi televizată. Propagandiștii lui Putin își critică liderul în direct

Se vorbea, bineînţeles, doar limba rusă. De la noi era un singur personaj care nu știa limba, și care era la jumătatea mesei, actualul adjunct al NATO, domnul Geoană. După un sfert de oră, simţindu-se stingher în limba lui Puşkin, Lermontov şi a lui Dostoievski, a încercat şi el cu partenerul de faţă... Că tot vorbim despre relaţii, că ar fi bine să ne avem cât se poate de bine cu vecinii... Nu să fim subjugaţi, cum am fost, după 1944, dar să rămânem cu un <>, că nu se ştie ce se întâmplă. Şi să avem o inteligenţă a diplomaţiei.

Şi, în momentul acela, a încercat şi el (n.r. - Mircea Geonă), să vorbească cu unul îl limba engleză. Iar Primakov s-a întors către ambasador (n.r. - Aurel Constantin Ilie).

Citește și: Doi români, atacați de 25 de romi într-un spital din Italia: Răzbunare în stil mafiot

<>,

<>.

<>.

Deci, cam ăsta e raportul", a povestit Cornel Dinu pentru Telekom Sport.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră