Daniel Tudorache este acum deputat PSD. În noiembrie 2020, Tudorache a fost sub control judiciar. Pe numele său a fost impusă o cauțiune de 1 milion de euro. În acelaşi dosar s-a mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de alte două persoane fizice, fosta soţie a lui Tudorache şi o persoană fizică aflată în anturajul fostului primar.
Citiți și: După peste 100 de ani, castorii revin în râurile din sudul Munților Făgărașului
Acum, el își bate joc de faptul că PNL a fost nevoit să ceară ajutorul PSD pentru a forma o nouă majoritate.
„Ciuma roşie s-a transformat peste noapte în Crucea Roşie pentru PNL-işti şi preşedintele Iohannis, turist în România"
După şapte ani de mandat în fruntea statului român şi cu ultimii doi ani de guvernare de dreapta, Klaus Iohannis a făcut bilanţul PNL-iştilor la cârma tării şi a ajuns la regretabila concluzie ca statul român a eşuat. Şi-a recunoscut atât propria neputinţă, cât şi a Partidului Naţional Liberal.
Incompetenţa lor politică şi administrativă este decontată cu vârf şi îndesat de către cetăţenii acestei ţări, iar inima de piatră, lipsa de compasiune şi goana după putere îi fac să nu aibă nicio remuşcare pentru suferinţele pe care le-au creat oamenilor”, a afirmat fostul primar într-o declarație politică din 9 noiembrie.
El a comparat propriul partid, PSD, cu viagra, medicament cunoscut sub denumirea de „pastila albastră”: „După două luni de criză politică acută, doi premieri desemnaţi care nu au reuşit să obţină susţinerea Parlamentului şi cu 15 deputaţi şi senatori care au părăsit grupul PNL, liberalii lui Cîţu încearcă să-şi menţină guvernarea cu orice preţ.
V-aţi hotărât, domnilor liberali? Până la urmă, PEE-SEE-DEE e Ciuma Roşie sau Crucea Roşie? Sau e de fapt pastila albastră care să vă scoată din impotenţa politică de care daţi dovadă şi care adânceşte criză în care se află România acum?”.
Citiți și: Cum s-au împărțit funcțiile în guvernul PSD-PNL-UDMR. Ce miniștri va propune PSD
Fostul primar PSD al Sectorului 1 Daniel Tudorache, urmărit penal de DNA pentru trafic de influență și spălare a banilor, este acuzat de DNA că, pentru a ascunde sumele de bani obținute ilicit, ar fi deschis conturi bancare prin intermediul fostei soții și al menajerei sale, ar fi cumpărat cu banii cash imobile de 305.000 euro și 470.000 lei, ar fi acordat unei persoane un împrumut de 920.000 de euro, tot prin intermediul fostei soții și ar fi cumpărat bijuterii scumpe, între care un inel cu diamant în valoare de 80.000 euro, un diamant de 190.000 de euro și un inel de 65.000 euro. De asemenea, fostul edil a cumpărat acțiuni la un club de fotbal.