Firea, realeasă președinta PSD București: „Mi-am pansat rănile, cicatricile le-am ascuns sub ie”

DE Alin Crișan | Actualizat: 09.04.2024 - 21:29
Firea, realeasă președinta PSD București. ”Mi-am pansat rănile, cicatricile le-am ascuns sub ie” - Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea
Firea, realeasă președinta PSD București. ”Mi-am pansat rănile, cicatricile le-am ascuns sub ie” - Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Gabriela Firea a fost realeasă marți cu unanimitate de voturi în funcţia de preşedinte al Organizaţiei PSD Bucureşti.

SHARE

Gabriela Firea a fost realeasă marți cu unanimitate de voturi în funcţia de preşedinte al Organizaţiei PSD Bucureşti, de cei 591 de delegaţi prezenţi la reuniunea de partid, dintr-un număr de 631 de delegaţi social-democraţi bucureşteni convocaţi.

Firea, realeasă președinta PSD București: „Mi-am pansat rănile, cicatricile le-am ascuns sub ie”

"Mi-am pansat rănile, cicatricile le-am ascuns sub ia noastră tradiţională pe care o iubesc foarte mult.

M-am uitat în ochii dumneavoastră şi mi-am dat seama că ar fi corect pentru mine ca persoană să mă retrag într-un moment de cumpănă şi acolo unde simţeam că nu mai găsesc locul, dar nu era corect pentru mine ca om politic şi pentru dumneavoastră şi pentru toţi acei bucureşteni care şi-au pus speranţa în noi şi care aşteaptă să fim şi noi parte a schimbării în bine a vieţii lor, indiferent de unde luptăm, că suntem în Consiliul Local, că suntem în Consiliul General, la primăriile de sector, la Primăria Capitalei, în Parlamentul naţional sau în Parlamentul European.

Şi astăzi, mai mult ca oricând, mă bucur că am luat o decizie corectă, o decizie bună, uitându-mă la dumneavoastră şi mulţumindu-vă încă o dată. Şi promit să nu mă mai bată gândul niciodată", a declarat Gabriela Firea.

”Îmi voi cere repede iertare, ca să nu ținem supărare”

Senatoarea a promis că alături de colegii de organizaţie va munci şi mai mult şi va fi şi mai implicată şi mai determinată.

"Dacă voi greşi vreodată în faţa dumneavoastră îmi voi cere repede iertare, ca să nu ţinem supărare. A greşi este omeneşte, este firesc. M-aş bucura foarte mult, la anul, dacă ne întâlnim, Bucureştiul să arate altfel, să ne putem mândri cu capitala noastră, să putem să găsim similitudini în evoluţia şi dezvoltarea Bucureştiului cu ceea ce se întâmplă la nivel european şi mondial din punct de vedere al urbanismului, al creşterii calităţii vieţii. Şi cu adevărat să simţim că ne-am făcut datoria", a afirmat Firea.

În cadrul conferinţei de alegeri a social-democraţilor bucureşteni, Alexandru Hazem Kansou a fost reconfirmat în funcţia de secretar executiv al PSD Bucureşti.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te