joi 09 aprilie
EUR 5.0937 USD 4.3629
Abonează-te
Newsweek România

Dragoș Pîslaru: Legea salarizării trebuie adoptată în 2026; aplicarea ar putea dura câțiva ani

Data publicării: 09.04.2026 • 16:00
Dragoș Pîslaru: Legea salarizării trebuie adoptată în 2026; aplicarea ar putea dura câțiva ani - Foto: Facebook/Dragoș Pîslaru
Dragoș Pîslaru: Legea salarizării trebuie adoptată în 2026; aplicarea ar putea dura câțiva ani - Foto: Facebook/Dragoș Pîslaru

Ministrul Investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, a declarat, joi, că este important ca proiectul legii salarizării să fie adoptat în acest an, pentru a avea o viziune privind modul în care se pot rezolva inechitățile în administrație.

"Pe partea de salarizare, evident că ceea ce este important de înțeles, inclusiv cu Comisia Europeană, Comisia vrea să vadă că România face această consolidare bugetară în continuare, deci discutăm de un spațiu fiscal care va fi limitat de resursele pe care le avem la dispoziție. Există un procent din produsul intern brut care este gândit pentru a reflecta cheltuielile de personal. Pe măsură ce PIB-ul crește, evident, spațiul fiscal pentru cheltuielile de personal crește. Și, atunci, este foarte important că noi trebuie să adoptăm proiectul de lege în acest an, să avem o țintă de cum s-ar putea rezolva inechitățile în administrație, cam care ar fi salariile, comparații între familiile ocupaționale, cam care ar fi coeficienții", a afirmat Pîslaru, după ședința de Guvern, întrebat în legătură cu faptul că adoptarea unei noi legi a salarizării este jalon în PNRR și deficitul bugetar nu ar suporta aplicarea ei.

Dragoș Pîslaru: Legea salarizării trebuie adoptată în 2026; aplicarea ar putea dura câțiva ani

El a adăugat că, după adoptarea acestei legi, "ecuația-cheie" este spațiul fiscal existent și de ce anvelopă e nevoie.

"Asta înseamnă că va fi o durată de implementare care poate fi de câțiva ani de zile pentru a putea ajunge la nivelul, la dezideratul respectiv", a explicat ministrul.

Citește și Dragoș Pîslaru: România are un buget corect și orientat spre investiții, fondurile europene vor fi accelerate

Potrivit calendarului, a completat Pîslaru, proiectul va fi foarte curând pus în dezbatere de către Ministerul Muncii, după discuțiile cu familiile ocupaționale, cu Ministerul de Finanțe.

"Acum eu sunt chiar foarte fericit la MIPE că am un calendar ferm, pe care îl pot monitoriza. Ceea ce a fost pentru mine și pentru ministerul nostru un pic dificil, și cred că este un lucru de care trebuie să ne bucurăm cu toții, este că într-o zonă în care cumva nu știam exact când se întâmplă, până când se întâmplă, acum avem un cadru unitar de monitorizare pe toate aceste reforme-cheie pentru România", a susținut ministrul.

Conform acestuia, este foarte important ca proiectul să fie unul "bun" și "realist", ceea ce în 2017 nu s-a întâmplat.

"În 2016 eu pregăteam împreună cu doamna ministru al Finanțelor Anca Dragu pe vremea respectivă o lege a salarizării de 32 de miliarde de euro, care era fezabilă, se implementa, se termina până în 2024. Moment în care a fost o decizie politică de a prelua în parlament o inițiativă care a dus proiectul la 55 de miliarde de euro, moment în care, puteți căuta istoric, am atras atenția și eu și Ministerul de Finanțe din acea vreme că acel proiect nu se poate implementa", a mai explicat Pîslaru.

El a spus că guvernarea din 2017 a mers pe acest proiect de 55 de miliarde, care nu s-a implementat pentru că s-a constatat că nu este fezabil.

"În momentul în care ai început să împingi familiile ocupaționale diferențiat unele față de celelalte, ai creat niște inechități care sunt acum mai mari decât erau în 2017. Prin urmare, ca să fie foarte, foarte clar, modul în care se pregătește proiectul și voința de a-l pune înainte ca un proiect profesionist care să ducă un echilibru și rezolvarea inechității în administrație este una, decizia ulterioară a guvernelor sau a majorităților politice de a se ține de proiect și a-l duce până la bun sfârșit e altceva. Dar, este foarte important să ai un proiect bun și realist, ceea ce în 2017, ca opinie personală vă pot spune și demonstrat de timp, nu s-a întâmplat", a evidențiat ministrul.

Citește și Ministrul Pîslaru, după ședința CCR: Șansele de a recupera fondurile europene sunt extrem de reduse

El a amintit că, în prezent, există și sprijinul Băncii Mondiale pe acest subiect. "Eu am această credință că vom propune acel proiect care să bifeze reforma și să aducă un bine administrației și predictibilitate administrației publice din România", a transmis Dragoș Pîslaru.

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră