Două sondaje, două estimări diferite: PSD conduce într-unul, PNL - în celălalt

Două sondaje publicate duminică, care măsoară preferințele alegătorilor la ora 14.00, arată total diferit: unul anunță PSD în fruntea clasamentului, la diferență de trei procente de PNL, celălalt, invers - PNL ar lua cele mai multe voturi la parlamentare.
Conform unui prim sondaj, al Avantgarde, făcut la comanda Antena 3, rezultatele la alegerile parlamentare, conform votului până la ora 14.00, ar arăta astfel:
PSD - 31%
PNL - 28%
USR-PLUS -14%
PRO ROMÂNIA - 5%
UDMR - 5%
PMP - 5%
AUR - 4%
Un al doilea sondaj, prezentat de Adevărul, care citează surse politice, arată însă diferit, cu liberalii conducând în preferințele electoratului, dar cu un scor sensibil mai mare pentru extremiștii de la AUR:
PNL - 32%
PSD - 29%
USR PLUS - 17%
ProRomânia -6%
AUR - 6%
UDMR - 5%
PMP -3%
Până la ora 14.00, votaseră 16,7 la sută dintre alegători, adică 3.051.510 de români.