Dominic Fritz (USR): În zilele următoare, vor exista discuţii cu parlamentarii neafiliaţi
Dominic Fritz, liderul USR, anunţă, după discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan, de la Cotroceni, că "în zilele următoare, vor exista discuţii cu parlamentarii neafiliaţi", pentru formarea unei noi coaliţii de guvernare.
Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că formaţiunea este dispusă să discute cu parlamentari neafiliaţi şi cu cei de la partide mai mici pentru o susţinere a Guvernului condus de Ilie Bolojan din care PSD nu va mai face parte.
El exclude ideea unei colaborări ”formale” între USR şi AUR. ”Trebuie să vedem realităţile în ochi şi nu putem să trăim într-o realitate paralelă şi tocmai de aceea suntem forţaţi acum şi noi să purtăm discuţii cu toţi cei care au fost aleşi tot de români”, arată el.
Dominic Fritz (USR): În zilele următoare, vor exista discuţii cu parlamentarii neafiliaţi
”Cu siguranţă în zilele următoare vor exista discuţii cu parlamentari neafiliaţi, cu parlamentari din partide mai mici care îşi doresc să arate o responsabilitate faţă de această ţară”, a afirmat Dominic Fritz, întrebat fiind cu cine va face noua coaliţie, din care PSD iese, majoritate parlamentară.
El a subliniat că USR, dispusă să discute cu parlamentari neafiliaţi sau din partide politice mai mici, nu va purta tratative cu AUR, la modul formal.
Citeşte şi: Dominic Fritz, reacție după ce PSD a decis sa retragă sprijinul politic lui Bolojan. Ce spune liderul USR?
”Să vorbim cu parlamentarii, asta este clar, dar şi noi tragem linie la o colaborare formală cu partidul AUR”, a precizat Dominic Fritz, conform News.ro.
Întrebat dacă prin această atitudine USR încurajează traseismul politic, pe care în trecut l-a criticat, Fritz a răspuns: ”USR vede realitatea politică în aceste zile.
Cel mai important este să nu pierdem banii, să putem continua reformele şi să protejăm prosperitatea românilor şi bineînţeles că pentru asta trebuie să vedem realităţile în ochi şi nu putem să trăim într-o realitate paralelă.
Şi tocmai de aceea suntem forţaţi acum şi noi să purtăm discuţii cu toţi cei care au fost aleşi tot de români”.