Dîncu: PSD nu a pierdut niciodată alegerile locale din 1992 şi până acum

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 13.09.2020 - 16:58
Vasile Dîncu, la conferința de presă a PSD

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a declarat, duminică, în timpul unei conferinţe de presă la sediul partidului, că social-democraţii nu au pierdut niciodată alegerile locale şi nu o vor face nici acum.

SHARE

Vasile Dîncu a tras un semnal de alarmă asupra potenţialei prezenţe reduse la vot din cauza pandemiei de Covid.

„Suntem optimişti, şi dacă ne uităm în sondaje şi dacă ne uităm în dinamica generală a alegerilor locale. PSD nu a pierdut niciodată alegerile locale din 1992 şi până acum. Şi nici acum nu o să le pierdem. Sigur, o să pierdem, poate, în anumite zone care erau tradiţionale. Dar nu cred că vom pierde aceste alegeri.

Problema pe care o avem nu sunt pierderile care le-am avut prin transfer. PNL, neavând destui oameni competenţi, experţi, s-a uitat în sondaje şi au văzut probabil primari competenţi, care erau de la PSD, şi au uitat că PSD era ‘ciuma roşie’ şi dintr-o dată au devenit foarte buni, specialişti în administraţie şi i-au luat.

Este vorba de vreo 130 de primari pe care i-am pierdut în această perioadă. În tot acest timp, tot prin transfer politic, unii primari de la alte partide care s-au simţit neglijaţi de Guvern sau de propriul staff au venit înspre PSD. Au venit vreo 96, deci pierderea nu e foarte mare”, a afirmat Dîncu, potrivit Epoch Times.

De asemenea, liderul PSD a atenţionat că, pe data de 27 septembrie, România ar putea înfrunta un “mare dezastru electoral” dacă prezenţa la urnele de votare va fi foarte scăzută.

„[Prezenţa la vot s-ar putea – n.r.] să fie undeva la jumătatea alegerilor normale. Şi atunci vor rezulta foarte mulţi reprezentanţi ai tuturor partidelor, cu o legitimitate scăzută, în administraţia locală”, a adăugat Dîncu.

Totodată, preşedintele Consiliului Naţional al PSD este de părere că alegerile locale din această lună s-ar putea să arate „că nu suntem pregătiţi, ca administrare naţională, ca Guvern, ca societate”, nici pentru începerea noului an şcolar şi nici pentru alegeri.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te