Diaconu, în numele Partidului Comunist: Știu ce responsabilitate îmi revine ca medic și ca membru

DE Petre Bădică | Actualizat: 01.11.2019 - 22:22

Mircea Diaconu a fost agreat și distribuit de propaganda comunistă să joace, înainte de 1989, în numeroase filme care deformau crunt realitatea.

SHARE

În România comunistă a lui Diaconu, carnea se găsea în galantare, tehnologia ajunsese la sate, procurorii erau buni, securitatea și miliția se aflau în slujba oamenilor, tinerii dădeau năvală pe șantiere pentru a
clădi socialismul. 

Partidul Comunist Român l-a distribuit pe actorul Mircea Diaconu în roluri de „băiat bun, cinstit și muncitor“, apreciere care îi aparține scriitorului Cristian Tudor Popescu.

Cu aerul său naiv-impulsiv, Mircea Diaconu a fost doctor veterinar, CAP-ist, antrenor de gimnastică, taximetrist, milițian, delator, agitator comunist, gestionar de cârciumă, om de sprijin al Securității.

Acest articol nu este o analiză critică a rolurilor jucate de actorul Mircea Diaconu, ci a carierei profesionale a candidatului la președinția României Mircea Diaconu.

Newsweek România a scos de la sertar filmele toxice ale lui Diaconu pentru a arăta dimensiunea pactului pe care l-a făcut cu Partidul Comunist Român. 

Caporalul care sprijină Securitatea

Rezistența din munți a fost una dintre cele mai nobile mișcări de luptă împotriva comunismului. A început la finalul anilor ’40 și a durat aproape trei decenii.

Luptătorii au fost dușmanii de temut ai comuniștilor care au mobilizat echipe mixte de miliție și de Securitate pentru a-i captura. Țăranii dovediți că i-au ajutat pe luptătorii din munți au înfundat pușcăria.

Partidul Comunist Român l-a distribuit
pe actorul Mircea Diaconu în roluri
de
„băiat bun, cinstit și muncitor“

Comuniștii i-au demonizat în filme și la această mistificare a participat Mircea Diaconu. În  „Capcana“ (1972), comunistul Mircea Diaconu îl secondează pe maiorul de Securitate Mihai Roman pentru a-i prinde pe luptătorii din munți.

Aceștia din urmă sunt înfățișați ca niște naziști care vor să purifice lumea și care acționau în numele
Căpitanului Codreanu. În mod mincinos, filmul îi arată pe luptători executând sătenii care aveau carnet de partid în piața publică.

Un comentariu al unui spectator al filmului este edificator: „o peliculă în care este evocată figura luminoasă a comisarului comunist Roman în contrast cu luptătorii anticomuniști din munți, înfățișați ca niste grobieni ce: ucid, violează fete tinere, fură găini, porci și plapumi de la oamenii muncii.

Mircea Diaconu în „Buletin de București”

Mai simplu spus, propaganda comunistă denigrează simbolurile rezistenței armate din Carpații României“.

În „Împușcături sub clar de lună“ (1977), Diaconu este sergentul Văduva Marin care îi însoțește pe securiștii de la București în acțiunea de capturare a luptătorilor din munți.

Săteniilor, care erau de partea luptătorilor, li se atribuie replici care denaturează adevărul: „nici nu mai pot sufla de frica teroriștilor din munți. Cei din munți ucid cu ferocitate, sunt ca o fiară“.

Băiatul care dărâmă exploatarea

Suntem în anul 1983, când Mircea Diaconu are un rol în filmul „Căruța cu mere“. Este un prostănac impulsiv, chiar agresiv cu artiștii (de circ). Rolul de activist comunist îl prinde foarte bine.

Este conducătorul unei manifestații a comuniștilor din 1946. Pe pancarte se poate citi: „muncitori și plugari pentru o Românie liberă“, „țărănimea, stăpână pe ogoare“.

Diaconu „nu se lasă până nu dărâmă exploatarea“. Conduce țărănimea rebelă, sparge și rechiziționează o moară. 

Diaconu: „Hai la deal cu oamenii, hai mă, că luăm pământul boierului“.

Artist de circ: „Luați pe dracu'“.

Diaconu: „Ăsta cine e? Cu cine umbli tu?“.

Intelectuali din toată țara, pe ogoare

Mircea Diaconu a jucat roluri de „băiat învățat“ care lasă confortul Bucureștiului pentru a sta la coada vacii sau pe ogoare în tot felul de cătune ale țării. În unele pelicule am râs, altele ne-au întors stomacul pe dos.

În 1978, Diaconu este distribuit în filmul „Din nou împreună“. Are un  rol de inginer agronom care arbitează o bătălie ideologic – agrară. El îl sprijină pe un inginerul agronom jucat de Vladimir Găitan care luptă pentru schimbarea mentalității învechite a lui Ilarion Ciobanu, un președinte de CAP.

Mircea Diaconu în „Filip cel bun”

Diaconu și Găitan fac front comun pentru a lupta cu un sistem anchilozat care nu le poate asigura piese de schimb, compromițându-le, astfel, campania de toamnă.

„Șeful Secției Mecanizări este un băiat strângător, dar nu îți dă piese nici mort dacă nu vobesc eu cu el. Dar se aranjează“, îi zice Diaconu prietenului său.

Mircea Diaconu este un inginer agronom dur în „O vară cu Mara“ (1988) pentru care doar realizarea producției contează: „Vrei să îi aduc pe alții să îți curețe roșiile de buruieni? Nu ți-ar fi rușine!

Ai plan de două tone pe zi în piață, două tone să fie cu oamenii pe care îi ai… Dumitrașcu începe luni prașila a doua, când îi dai fertilizatoarele?“, se răstește intransigent Diaconu.

Și apoi vine recoltarea și tractoarele râd în soare și tovarășul inginer agronom Ilieș Calancea poate zâmbi și el mulțumit. 

Tot pe ogoare rămânem în  „Casa dintre câmpuri“ (1979) unde Diaconu își pierde iubita care fuge cu inginerul agronom.

Pentru asta este în stare să „îl toarne“ la Securitate: „Nenorocitul i-a sucit mințile. Dacă nu i-o plătesc… Îl torn. Pe Dumnezeul meu, îl torn. Găsesc eu ceva. Îi spun lui Vardaru că inginerul se ține de fuste și nu își vede de treabă“.

Și se ține de cuvânt.

Să mistificăm cu zâmbetul pe buze

Mircea Diaconu a jucat în comedii populare care sunt vizionate și astăzi de un anumit public.

„Pentru absolvenții de facultate, orașele mari erau închise încă de la începutul deceniului. Trimiterea lor la țară fusese tratată în cheie comică încă din anii ’70 cu Toamna Bobocilor.

Tema este reluată în comediile Buletin de București (1982, unde Diaconu joacă rolul principal) sub lozinca – Ce bine e la țară!

Newsweek România a cerut opinia a cinci
critici de film în legătură cu rolurile lui
Mircea Diaconu dinainte de 1989.
Am fost refuzați. Diaconu nu a răspuns
întrebărilor Newsweek România

 

Ori, în acei ani, tinerii români, mulți cu studii, nu numai că nu voiau la țară, nu mai voiau nici în țară – «rămâneau», se căsătoreau în vest sau, în disperare de cauză, încercau să treacă Dunărea înot“, scrie Cristian Tudor Popescu în cartea „Filmul surd în România mută“, apărută, în 2011, la Editura Polirom.

Tema reapare și în „Căsătorie cu repetiție“ (1985) unde Radu (Diaconu) termină medicina veterinară la seral și alege să lucreze în Bolintin. Discuția dintre Diaconu și șeful de IAS Bolitin este suprarealistă:

Șef IAS: Dumneata ce cauți aici? Avem treabă.

Diaconu: Pentru treabă am venit și eu. Sunt repartizat.

Șef IAS: Ce meserie?

Diaconu: Veterinar.

Șef IAS: Ești doctorul veterinar pe care îl așteptăm de doi ani? Pe unde ai umblat?

Diaconu: București, Paris, Stockholm, Amsterdam.

Șef IAS: Deci, ești tobă de carte cu așa o experiență.

Diaconu: Am fost cu echipa națională de handbal.

Șef IAS: N-oi fi stânga de aur? Internaționalul? Handbalistul?

În clipurile electorale, Mircea Diaconu vrea să ne întoarcem la românism. El ne cere să-l votăm pentru a salva satul de globalism.

Acum știm de unde i se trage. Actorul Mircea Diaconu a jucat aceste roluri în nenumărate filme de propagandă înainte de 1989.

Pare prost, dar este puternic

Tot în provincie merge Mircea Diaconu și în „Mere roșii“ (1976) pentru a-și face meseria de chirurg. „Câtă vreme lucrez, sunt fericit“, spune medicul care refuză să-i fie spălate hainele de către o fostă pacientă și nu ia șpaga. I se potrivește perfect sloganul din campania electorală - „nu am liniște“.

Este medicul erou pe care nu îl supărără condițiile modeste în care trăiește: stă într-o cameră cu chirie, își gătește singur și la masă citește ziarul popular Sportul.

Cristian Tudor Popescu spune, într-o analiză la tv, că „filmul e propagandistic, e o comandă… Personaje schematice, răii sunt răi, fără nuanțe, bunii sunt buni…

POLITIC Mircea Diaconu își lansează campania

Eroul principal este tânărul neliniștit din filmele românești de propagandă care dorește să inoveze, are curaj, încearcă să schimbe lucrurile și este împiedicat de unul mai bătrân care s-a îmburghezit, care s-a îndepărtat de oameni…

Scenariul e artificial. Ceva ce ține de inefabil, de magia cinematografului, salvează acest film. Primul factor salvator este Mircea Diaconu care face un rol extraordinar, un personaj care ar fi putut eșua în demonstraționism, falsitate.

Este creionat de Diaconu din priviri, din gesturi, ca inocentul puternic. Acesta e personajul pe care l-a interpretat cel mai des Mircea Diaconu. Forța inocenței. Personajul care pare prost, dar care este de fapt puternic, rezistent“.

Acuzat de malpraxis, are loc această discuție:

Procurorul: Dumneavoastră sunteți membru de partid?

Diaconu: Da, dar de ce mă întrebați?

Procurorul: Vă întreb, pentru că dacă sunteți, aveți o responsabilitate și în această calitate.

Diaconu: Știu asta de la 18 ani, de când m-am înscris în partid. Eram instructor de UTM într-o comună, dormeam pe bănci, mâncam biscuiți, știu ce responsabilitate îmi revine și ca medic și ca membru de partid.

Voluntar în „catedrala metalurgiei“

O altă temă a propagandei comuniste este legată de satisfacțiile oferite de munca pe șantierele patriei. În această direcție se înscrie „Filip cel bun“ (1975).

Cristian Tudor Popescu definește pelicula drept „mistica metalurgiei“. „Ceaușescu vrea muncitori în fabrici și uzine… recrutați dintre tinerii orășeni care nu reușesc la facultate…

Filip cel bun este filmul emblemă pe această teamă (de propagandă n.red.)... Tatăl său vrea să își plaseze fiul, care nu a intrat la facultate, în diverse locuri ușurele cu ciubucuri și învârteli…

Finalmente, drumul inițiatic al lui Filip capătă o aură cvasimistică. După ce dă o raită cu locomotiva, meseria de mecanic părându-i-se și ea nu destul de hard, Filip… se întoarce în oțelăria filmată ca un templu, ca o catedrală dinamică a mântuirii, în afara căreia toate cele lumești par bicisnice și iluzorii“.   

În casa bunicului, singurul care îl încurajează să muncească în uzină, găsește o carte a lui V.I. Lenin „Despre tineret“. Doar o cântărește o secundă, nostalgic.

Delațiunea este bună

„Calculatorul mărturisește“ este o comedie în care Mircea Diaconu devine, prin jocul întâmplărilor, detectiv. El ajută organele într-o investigație.

Din film aflăm că delațiunea este încurajată. „Tocmai asta am uitat să spun la Miliție, că trăgea din pipă… Era înalt, subțiratic, purta un parpalac.

L-aș recunoaște. Ce Kojak ieșea din mine, să umblu, așa, ce detectiv ar ieși din mine, să merg așa pâș-pâș. Am așa o ureche. Era o Dacie, știu sigur. Ce le-aș face ăstora care nu au inimă în ei“, zice Mircea
Diaconu.

Mircea Diaconu în „Căsătorie cu repetiție”

Procurorii au avut un rol central în condamnările politice din perioada comunistă. Necinstiți, gata să trimită în fața justiției dușmanii partidului, procurorul din filmul „Sfârșitul nopții“ (1982) se metamorfozează.

Mircea Diaconu anchetează un accident de tramvai. După ce deapănă amintiri din copilărie cu acuzatul, se implică emoțional în caz: merge pe teren, vorbește la depou, cu taximetriștii, deși toate probele sunt împotriva vatmanului.

Procurorul comunist devine un umanist. Diaconu este fără milă cu infractorii de drept comun. „Cât costă o butelie pentru un om care are trei copiii și trebuie să le facă mâncare tot timpul? Nu are preț, să știi. Fă-le formele de arestare“.

Comunism, dragostea mea

Dragostea de comunism transcede perioada instaurării sale în România. În „Vacanța tragică“ (1979), în timpul revoltei muncitorești de la 1888, Mircea Diaconu află că „cercul nostru muncitoresc are nevoie de un om de încredere“.

Diaconu: Ce trebuie să fac domn profesor?

Interlocutor: Ați aflat că gazetele noastre ajung tot mai greu la destinație. De când au început să se răscoale țăranii și la noi în Moldova, Contemporanul dar mai ales Gazeta Muncitorească sunt oprite să mai ajungă la sate. La Iași, poliția nu-i lasă pe săteni să intre la cercurile noastre socialiste.

Diaconu: Dacă țăranii nu pot ajunge la noi, ajungem noi la ei. Așa cum s-a stabilit la ultima întrunire.

Marea trecere spre democrație

Mircea Diaconu a făcut o trecere lină spre democrație cu filmul „Campioana“,unde este  antrenor de gimnastică. Pelicula începe cu Diaconu căutând tinere talente printre pioneri și se sfârșește cu o elevă care primește medalia de aur în timp ce se intonează „Deșteaptă-te române“.

Filmul face apologia metodelor controversate de antrenament din sportul de dinainte de 1989 și promovează imaginea profesorului dur, dar corect: „Eu cred în omul nedreptățit. Cred că a primit destule bobârnace în viață. Nimic nu mobilizează mai mult decât suferința“.

Propagandă împotriva propagandei

Filmul „Secvențe“ (1982) este considerat în Top 10 al celor mai bune filme românești, potrivit unui clasament
realizat, în urmă cu zece ani, de Cristina Corciovescu, președintă a Asociației Criticilor de Film. Este unul din puținele filme îndreptate împotriva propagandei comuniste în cinema.

Mircea Diaconu în filmul „O vară cu Mara”

„Mircea Diaconu, actorul pe care mașinăria de propagandă îl consacrase în rolurile de băiat bun, cinstit, muncitor, interpretează aici un personaj lipsit de scrupule, care are capacitatea de a-și schimba chipul și comportamentul în funcție de interlocutor sau de interes“, spune Cristian Tudor Popescu. Scriitorul crede că Diaconu dă „o probă de virtuozitate“.

Roluri bune, în filme apolitice

Mircea Diaconu a făcut un rol foarte bun în „Nunta de piatră / La o nuntă“ (1973), care are la bază o nuvelă de Ion Agârbiceanu. Un film mut care nu ar fi fost acceptat în anii ’80.

Imaginile, obiceiurile arhaice ale nunții, văzută ca o trecere, muzica, mimica, gesturile personajelor dau naștere unui film expresiv. Filmul e o poză veche, alb-negru, a unei Românii care, în anii ’70, își dădea ultima suflare sub industrializare.

Diaconu e un dezertor care ajunge întâmplător muzicant la o nuntă într-un sat de munte.

Diaconu îl secondează excelent pe Mitică Popescu în filmul „Vânătoarea de vulpi“ (1982), după „Niște țărani“ de Dinu Săraru.

Este un film anticomunist și este greu de înțeles cum de a putut fi difuzat înainte de Revoluție. În anii ’50, securitatea încearcă, prin orice mijloace, să dezarmeze țărănimea care rămăsese cu puști din război.

A aborda tema colectivizării forțate și a asupririi țăranilor era un act de curaj mai ales că era reliefată dinspre partea corectă a istoriei.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.