Citește și: Șoșoacă, doi deputați AUR și PSD-istul Coarnă, în audiență la Kuzmin, omul lui Putin la București
Coarnă este unul din cei mai tineri pensionari ai României
Dumitru Coarnă s-a pensionat la vârsta de 45 de ani, iar acum primește, potrivit propriei sale declarații de avere, o pensie de 5.000 de lei. Pensia medie, lunară este, în România, de 1.436 de lei. Astfel, Coarnă - care a ieșit la pensie cu două decenii înaintea unui muncitor sau inginer - încasează patru pensii medii.
Coarnă a încercat să explice, în 2017, cum a fost posibil să iasă la pensie la numai 45 de ani cu o pensie uriașă.
Citește și: FOTO Părți din regiunea Harkov sunt supuse unui "bombardament constant", spune guvernatorul militar
„Eu m-am pensionat la 45 de ani pentru motive medicale. Nu am vrut eu, ci o comisie de medicină a Muncii a constatat. Mi-au spus: mă, băiatule, dacă vrei să mori, du-te la serviciu. Am ajuns la cancer. Nu am vrut să spun acest lucru. Nu doresc nimănui să aibă nici boala mea, nici pensia mea”, a spus Coarnă la Antena 3 unde este o prezență obișnuită.
A vrut să moară și s-a dus la serviciu
După ce medicii i-au spus că va muri în cazul în care mai muncește o zi, Dumitru Coarnă ne spune că a decis, totuși, să muncească și mai tare. Pensionarul Coarnă a devenit liderul sindicatului polițiștilor din MAI. El este o prezență constantă la tv, dă interviuri în presa scrisă și amenință sau organizează greve. Pare într-o formă foarte bună.
„M-am pensionat la 45 de ani și aveam 27 de ani de muncă efectiv. După care am venit la sindicat, contract individual de muncă - consilier juridic. După care oamenii m-au ales. Aici e o funcție de reprezentare, am fost ales prin vot direct, cu 80 la sută din sufragii…”, a spus Coarnă în aceeași emisiune.
Ca lider al sindicatului polițiștilor, Coarnă a încasat, anual, 176.905 lei, adică 14.700 de lei pe lună.
Aproximativ aceeași sumă o încasează, azi, ca parlamentar.