Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,95 %
Elena Lasconi 19,17 %
99,97 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Defecțiune în coaliția de guvernământ. PSD nu mai poate colabora cu PNL la Iași

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 29.08.2022 - 11:56
Maricel Popa afirmă că guvernarea actuală cu premier PNL ar fi trebuit să aducă mai multe fonduri și proiecte pentru Iași
Maricel Popa afirmă că guvernarea actuală cu premier PNL ar fi trebuit să aducă mai multe fonduri și proiecte pentru Iași

Degeaba încercăm să colaborăm cu PNL la Iași, pentru că toate eforturile sunt zadarnice”, transmite senatorul PSD Maricel Popa. El afirmă că social-democrații „nu prea” mai au cum să relaționeze din punct de vedere politic cu liberalii.

SHARE

„Șpăgarul Alexe și penalul Chirica, aduși de șeful formal al PNL Iași la masă cu Nicolae Ciucă, premierul României!

La ședința PNL organizată recent la Suceava, cu premierul Nicolae Ciucă în capul mesei, au participat și șpăgarii și penalii din PNL Iași.

Onorabilul domn deputat Alexandru Muraru, șef al organizației PNL Iași, face o nouă mostră de ipocrizie: comesean, umăr la umăr, cu șpăgarul Costel Alexe.

Miniștri, deputați și senatori PNL din regiunea Moldovei, majoritatea oameni onești și muncitori, au fost obligați să stea alături de triplul inculpat Mihai Chirica și de șpăgarul Costel Alexe, primarul respectiv președintele Consiliului Județean Iași.

Atât poate să ofere în acest moment PNL Iași”, scrie pe Facebook senatorul PSD Maricel Popa.

Citește și: VIDEO Corespondență Newsweek de pe front: Ucrainenii ripostează cu sisteme Uragan atacurilor rusești

El afirmă că Alexandru Muraru nu ar conduce, de fapt, PNL Iași.

„Îmi pare rău să o spun, dar m-am cam lămurit și cu Alexandru Muraru. Vrea și în căruță și în teleguță. Nu poți să stai la masă și cu penalii și cu oamenii onești și corecți. Trebuie să alegi.

Nu poți să fii permanent ipocrit și să dai lecții, când în casă la tine este dezastru. Acest lucru îmi confirmă faptul că nu el conduce PNL Iași, ci aceeași gașcă de penali, în frunte cu bam-bam Alexe.

Degeaba încercăm să colaborăm cu PNL la Iași, pentru că toate eforturile sunt zadarnice. PNL rămâne partidul cu aceleași metehne uzurpatoare, cu aceeași oameni certați cu legea care iau decizii importante în partid.

În aceste condiții, nu prea mai avem cum să relaționăm din punct de vedere politic. Ne vom rezuma la susținerea proiectelor care sunt utile ieșenilor și vom sancționa, ca și până acum, toate derapajele unei administrații liberale ineficiente și corupte”, adaugă Popa.

Citește și: VIDEO Scăderea Dunării scoate la suprafață cetatea Noviodunum, locul flotei romane Classis Moesica

Social-democratul afirmă că guvernarea actuală cu premier PNL ar fi trebuit să aducă mai multe fonduri și proiecte pentru Iași.

„Din păcate, nu are cine să le ceară. Alexe și Chirica sunt preocupați de problemele lor penale, iar Muraru nu iese din cuvântul celor doi.

În plus, activitatea sa ca parlamentar este aproape egală cu zero. Nu are absolut nimic care să îl recomande. Niciun proiect, nicio inițiativă.

Este unul dintre cei mai insipizi politicieni pe care i-am cunoscut. M-aș bucura să înțeleagă și peneliștii de la Iași că rotativa guvernamentală este absolut necesară și diferențele în favoarea Iașului se vor observa abia din luna mai a anului viitor”, conchide senatorul PSD.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te