PNL îi transmite lui Dan că dacă mai vrea sprijinul PNL trebuie să îndeplinească temele până în 31 iulie.
PNL susține că fiind partid care i-a susținut campania electorală a lui Nicușor Dan și susținându-i activitatea, este normal să îi evalueze performanța la jumătatea mandatului, în fața bucureștenilor. PNL îi transmite lui Dan că dacă va dori în continuare sprijinul PNL București, va trebuie să îndeplinească până la data de 31 iulie 2023 indicatorii, care „țin exclusiv de performanța administrativă, sunt realiști, se pot îndeplini și sunt ușor măsurabili, tocmai pentru ca evaluarea noastră să fie cât mai obiectivă. Toate aceste teme au fost asumate de către candidatul Nicușor Dan în campania din anul 2020”.
I. Investiții în termoficare, reducerea riscului de pierdere a fondurilor europene.
Potrivit PNL, investițiile în termoficare sunt întârziate. La începutul mandatului, încă din noiembrie 2020, a fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea a 22% din rețeaua de termoficare din București cu fonduri europene - 1,6 miliarde lei.
„Acum, la peste 2 ani de la momentul în care banii au fost disponibili, din cauză că strategia de contractare a lucrărilor a fost extrem de prost executată, nu s-au început efectiv lucrările la niciun tronson. Practic, din acest motiv, Bucureștiul a pierdut banii. Banii ar putea fi readuși în București, printr-o procedură amplă de planificare pe care Primăria Generală și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene trebuie să o parcurgă. Pentru ca acest lucru să se poată întâmpla, conform procedurilor de fazare ale Comisiei Europene, trebuie ca minim un tronson din cele cinci să fie finalizat până la sfârșitul anului 2023. Riscul de a pierde până și această ultimă posibilitate de a accesa aceste fonduri este foarte mare. MDRAP a acordat o finanțare de 250 milioane de lei către PMB în luna octombrie 2022 pentru execuția a încă cinci tronsoane. Suma a fost suplimentată în decembrie 2022 cu încă 210 milioane de lei. Până acum nici măcar nu au fost demarate licitațiile de atribuire a lucrărilor de proiectare și execuție”, arată PNL București, care cere demararea execuției lucrărilor la minim două tronsoane în următoarele șase luni finanțate din proiectul de 1,6 miliarde lei prin POIM pentru a crea posibilitate fazării pentru exercițiul financiar actual. Cel puțin un tronson trebuie să fie executat în totalitate 2023. PNL mai cere demararea proiectării pentru cele cinci loturi a căror execuție este finanțată de către MDRAP.
II. Creșterea ritmului de execuție a marilor proiecte de investiții care bat pasul pe loc
Potrivit PNL, în acești 2 ani de mandat nu a fost demarat niciun mare proiect de investiții, unul a fost abandonat (drumul Ciurel), unul a mers prost (pasaj Dna. Ghica) și unul a mers extrem de prost (Prelungirea Ghencea). Indicatori de realizare sunt: deschiderea circulației pe Pasajul Dna. Ghica până la data de 31 iulie 2023; lucrările la tronsonul 1 din Prelungirea Ghencea să ajungă măcar la 50% execuție (inclusiv plăți) până la 31.07.2023. Atribuirea contractelor de execuție prin proceduri de achiziție pentru tronsoanele 3 și 4 până la 31.07.2023. Primarul General va veni în fața Consiliului General cu o decizie în ceea ce privește Drumul Ciurel, având practic două opțiuni: deblocarea proiectului prin angajarea serviciilor de expropriere și bugetare adecvată și stoparea argumentată a proiectului prin introducerea pe ordinea de zi a unui proiect de anulare a PUZ Ciurel și a coridorului de expropriere.
III. Mobilitate: creșterea calității serviciilor publice de transport, adoptarea unei strategii unitare de parcări și deblocarea serviciului de taximetrie
Lipsa de viziune în ceea ce privește mobilitatea nu a îmbunătățit în ultimii doi ani indicatorii de trafic iar investițiile în infrastructura de transport sunt extrem de întârziate, arată PNL București. Nu există o abordare comună la nivelul Bucureștiului pentru a susține ori politică bazată pe mobilitatea cu auto individual, ori o politică bazată pe transportul în comun și alternativ.
„Lipsa unei abordări integrate în politica de parcare face ca primăriile de sector să gestioneze diferit bulevardele Bucureștiului. Serviciul de taximetrie este blocat, nu au mai fost emise autorizații în ultimii doi ani”, arată PNL. Indicatori de realizare transmiși sunt: prezentarea, dezbaterea și punerea pe ordinea de zi a strategiei de parcare de la nivelul municipiului București; publicare primei variante din master-planul pe biciclete; datoriile curente la pentru serviciul de transport public să nu depășească contravaloarea facturilor STB pe ultimele 2 luni; subscrierea capitalului social la STB cu minimum 100 de milioane lei pentru planul de recondiționare a flotei de transport public; seblocarea autorizațiilor de taximetrie.
IV. Digitalizarea și eficientizarea serviciilor publice
În comparațiile cu primăriile de sector, Primăria Municipiului București a rămas mult în urmă în ceea ce privește digitalizarea serviciilor publice, arată PNL București. Aceștia spun că oamenii stau cu orele la ghișee, iar sesizările rămân fără răspuns. Este nevoie de o strategie, un plan de acțiuni cu termene clare și o prioritizare a serviciilor care vor fi digitalizate, spun ei, transmițându-i lui Nicușor Dan indicatori de realizare precum: prezentarea versiunii finale a strategiei de digitalizare, care să conțină termene clare de execuție și bugetele aferente și digitalizarea măcar a unui serviciu public important până la 31 iulie 2023 (ex. licențe taxi, ocuparea domeniului public, taxa de drum pentru autovehicule grele, trasabilitatea solicitărilor cetățenilor etc.).
V. Demararea reformelor instituționale reale
Potrivit PNL București, peisajul instituțional al PMB este identic cu cel prezentat în campanie de Nicușor Dan.
„În continuare PMB subordonează si coordonează un număr imens de instituții! În afară de faptul că o parte dintre companiile municipale au fost închise prin efortul și voința Consiliului General, în lipsa unor pași legali clari ce ar fi trebuit parcurși de PMB, aproximativ jumătate dintre companii funcționează într-un mediu incert. La nivelul aparatului PMB și a instituțiilor subordonate nu a existat nicio reformă, nicio reorganizare, nicio comasare, nicio desființare, deci nicio eficientizare a activității”, potrivit liberalilor. La această temă, indicatorii de realizare sunt: reorganizarea Primăriei Municipiului București pe criterii de eficiență și performanță administrativă; prezentarea în următoarele două luni a unui plan de reducere a numărului de instituții din subordinea PMB și reforma Poliției Locale pe baza unei analize și a unui document de reformă asumat în fața Consiliului General;
VI. Creșterea transparenței instituționale
Conform rapoartelor independente, un număr foarte mic de proiecte cu caracter normativ sunt puse în dezbatere publică, îi reproșează PNL primarului general, caree spun și că dispozițiile de primar nu sunt publicate.
„Indicatori de realizare: respectarea prevederilor legale în ceea ce privește transparența prin punerea în dezbatere publică a proiectelor Consiliului General; publicarea tuturor dispozițiilor de primar emise în ultimii 3 ani”, cer liberalii.
VII. Revitalizarea parcurilor și înlăturarea pericolelor prezentate de arborii bolnavi din mediul urban
Potrivit PNL București, parcurile administrate de către PMB se află într-o stare de degradare avansată. În comparație cu parcurile administrate de către primăriile de sector, aceste parcuri sunt „mizerabile, prost întreținute, lipsite de investiții și mentenanță”.
„Primarul General emite cu întârzieri foarte mari, de luni sau ani de zile, (sau nu emite deloc în unele cazuri) avizele de defrișare a arborilor bolnavi solicitate de către primăriile de sector. În București există un pericol real de producere de accidente din cauza lipsei de intervenții. Acestea nu se pot realiza în lipsa avizelor iar acestea nu se pot realiza în lipsa documentației emise de către Direcția de Mediu a PMB. Statisticile arată faptul că pe domeniul public sunt undeva la 1,5 milioane de arbori, majoritatea plantați în urmă cu 50-60 de ani”, arată PNL.
Aceștia îi cer primarului Nicușor Dan câțiva indicatori de realizare. Este vorba de amenajarea și readucerea într-o siuație de bun simț a parcurilor aflate în administrarea PMB în special Cișmigiu, Mihai I (Herăstrău), Carol I, Tineretului și Izvor; soluționarea tuturor avizelor de toaletare/defrișare în termenul legal; prezentarea unei strategii legate de realizarea registrului verde.
VIII. Risc Seismic / Patrimoniu Construit
Bucureștiul continuă să prezinte un mare risc seismic. Actuala administrație nu a consolidat nici măcar o clădire cu risc seismic, arată PNL București. Aceștia îi cer primarului Nicușor Dan finalizarea consolidărilor clădirilor demarate în mandatul precedent și demararea execuției lucrărilor de consolidare și restaurare pentru minim 10 clădiri emblematice din București.
IX. Asumarea prin acțiuni concrete a politicii de urbanism a Bucureștiului, cu accent pe zonele centrale
PNL București îi reproșează primarului general că nici până acum Bucureștiul nu beneficiază de un Plan de Urbanism General (PUG), actuala administrație deblocând abia după mai bine de doi ani contractul pentru realizarea PUG-ului.
„Zonele centrale se află într-un proces avansat de degradare”, spun liberalii, care îi cer lui Dan actualizarea bazei de date aferente PUG; demararea a cel puțin două Planuri Urbanistice Zonale de regenerare urbană: Bd. Magheru. Bd. Calea Victoriei care acum se prezintă ca două zone urbane destructurate.
X. Crearea unui sistem multianual de planificare de investiții care să integreze toți deținătorii de rețele
Potrivit PNL București, în acest moment operatorii de rețele de la nivelul PMB (Termoenergetica, STB, Apa Nova, Distrigaz, Enel, NetCity etc.) și de la nivelul Sectoarelor Municipiului București acționează disparat, nu au un plan comun de investiții pe termen lung, ceea ce face ca, de exemplu, o stradă reabilitată recent, în câteva săptămâni sau luni să fi săpată iar. De asemenea, noile investiții în rețeaua rutieră sunt mult întârziate pentru că aceste lucrări nu sunt prinse și în planurile de investiții ale operatorilor. Indicatori de realizare cerut sunt: pealizarea unui mecanism de planificare, transparentizare și prioritizare a lucrărilor publice, din care să reiasă clar etape, bugete, responsabilități și termene de realizare, potrivit mediafax.ro.