miercuri 08 octombrie
EUR 5.0916 USD 4.3652
Abonează-te
Newsweek România

Data alegerilor, stabilită de Parlament. CCR a respins obiecțiile președintelui Iohannis

Data publicării: 29.09.2020 • 14:02 Data actualizării: 29.09.2020 • 14:08
Foto Inquam Photos/Octav Ganea
Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României, respectiv de Guvern, cu privire la instituția care stabilește data alegerilor parlamentare.

Curtea Constituțională a respins cu majoritate de voturi, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României, respectiv de Guvern cu privire la legea pentru organizarea
alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, au anunțat judecătorii constituționali într-un comunicat de presă.

Curtea Constituțională a amânat de mai multe ori o decizie pe această temă. Legea, adoptată în 28 iulie, preia de la Guvern și transferă către Parlament decizia privind data alegerilor parlamentare.

În 17 august, Klaus Iohannis și Guvernul au atacat legea, în condiţiile în care premierul Ludovic Orban afirma încă de la adoptarea actului normativ că parlamentarii se află în conflict de interese, în condiţiile în care îşi pot prelungi cât mai mult posibil mandatul şi anunţa că specialiştii analizează temeiuri de atacare la Curtea Constituţională.

În obiecţia depusă la CCR, preşedintele Iohannis susţinea că, prin intervenţia intempestivă şi formalizarea excesivă a procedurii de stabilire a datei alegerilor se creează premisele încălcării altor dispoziţii şi garanţii constituţionale, conform news.ro.

Şeful statului mai susţine că „în situaţia în care din varii motive, Parlamentul nu adoptă respectiva lege într-un timp util, se poate ajunge în mod direct la încălcarea normelor constituţionale care stabilesc în mod clar durata mandatului Parlamentului şi intervalul maximal în care trebuie să fie organizate alegerile parlamentare”.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră