Sunt la fel de interesante faptul că un drept – cel la repaus anual – s-a banalizat într-atât încât termenii care-l acoperă sunt îngropați, dar și faptul că perioada de relaxare a unui adult e pusă sub semnul pauzei școlare.
Abandonarea unei abordări sociale a vieții indivizilor și infantilizarea adulților merg mână-n mână.
Cum e, totuși, vacanță, nu vreau să vă irosesc timpul propunându-vă considerații improvizate de filosofie socială. Voi mai observa, totuși, că vacanța e echivalată mai degrabă cu distracția decât cu odihna. Mai ales atunci când vine vorba despre litoral.
Până și Vama Veche e descrisă în acești termeni: în primul articol selectat de motorul de căutare google despre „a fi vamaiot“ scrie negru pe alb că asta presupune să dansezi toată noaptea, iar dimineața, când răsare soarele,
să fii musai într-un anumit bar ca să asculți Bolero de Ravel.
Lucrurile arătau cu totul altfel în anii șaptezeci. În volumul lui Cristian Pepino intitulat Cartea de la Vama Veche (Humanitas, 2015), autorul explică pe îndelete că tinerii care mergeau acolo erau „cam snobi“.
Asta însemna că „era de rușine să nu fi citit o carte imediat ce apărea [...] Dacă cineva pomenea despre un autor într-o seară, la o șuetă, și eu nu știam nimic despre autorul cu pricina, mergeam repede la bibliotecă a doua zi și-i citeam cartea [...]
Era greu să fii snob pe vremea aia. Acum te uiți pe Google și te informezi imediat“.
Același Pepino distingea lumea din Vamă de restul litoralului zicând că „numai mitocanii își petreceau vacanțele în stațiuni“.
Mitocani e un cuvânt tare. Mulți preferau să descrie lumea care nu punea piciorul în Vama Veche sau la 2 Mai cu termenul sindicaliști.
Explicația e simplă: hotelurile de la malul mării erau populate cu „oamenii muncii“, sprijiniți de organizațiile sindicale, care erau, de fapt, remorci ale partidului unic.
Am căutat – da, pe google – să văd ce mai fac sindicatele azi. Unul dintre ele, care regrupează mulți profesori, are pe site oferte pentru litoral negociate cu agenții de turism.
Afli de acolo că serviciile pot fi plătite și cu vouchere de vacanță. De vreun deceniu încoace, angajatorii oferă asemenea tichete, care pot fi folosite în câteva mii de hoteluri, pensiuni sau gazde.
Am primit și eu de la Universitate un carnet de vouchere cu 29 de file. Pe hârtia tipărită apar diverse informații – emițător, termen de valabilitate și avertismente de genul: nu poți să vinzi și nici să primești „rest în bani“ la un voucher. Nimic despre drepturi, nimic despre odihnă.
