duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Criză politică în Franța. Francois Bayrou își dă demisia, Macron caută nou premier

Data publicării: 09.09.2025 • 08:40 Data actualizării: 09.09.2025 • 08:44
Francois Bayrou își dă demisia - Foto: Profimedia images
Francois Bayrou își dă demisia - Foto: Profimedia images
Marine le pen
Marine le pen

Guvernul condus de François Bayrou a căzut luni, după ce deputații francezi au respins votul de încredere cerut pe bugetul de austeritate. Premierul urmează să își depună demisia, iar președintele Emmanuel Macron va desemna în scurt timp un nou prim-ministru.

Franța intră într-o nouă criză politică după ce guvernul Bayrou nu a reușit să obțină sprijinul Adunării Naționale.

În favoarea încrederii au votat doar 194 de deputați din coaliția guvernamentală, în timp ce 364 de parlamentari din opoziție, de la extrema stângă la extrema dreaptă, au respins propunerea.

Criză politică în Franța. Francois Bayrou își dă demisia

Potrivit Palatului Élysée, „Emmanuel Macron îl va primi mâine pe prim-ministrul François Bayrou pentru a accepta demisia guvernului”. Președintele „ia act” de căderea cabinetului și „va numi un nou prim-ministru în zilele următoare”.

Înaintea votului, Bayrou a lansat un apel la responsabilitate, avertizând asupra „supraîndatorării” de 114% din PIB și a riscurilor pentru libertatea țării: „Dominați de armate sau dominați de creditorii noștri din cauza datoriei care ne scufundă, în ambele cazuri ne pierdem libertatea”.

Citește și: Franţa trăieşte peste posibilităţile ei. Guvernul Bayrou are probleme majore

Proiectul de buget respins prevedea economii de 44 de miliarde de euro până în 2026.

Franța rămâne blocată într-un peisaj politic fragmentat, rezultat în urma alegerilor anticipate din iunie 2024, care au adus în Parlament trei blocuri fără majoritate clară: alianța de stânga, centrul-dreapta și extrema dreaptă.

Emmanuel Macron, deja confruntat cu o cotă de popularitate la cel mai scăzut nivel din mandatul său (77% dintre francezi sunt nemulțumiți, potrivit sondajelor), este presat să găsească un compromis.

Citeşte şi: Franța ia în calcul folosirea activelor rusești înghețate pentru sprijinirea Ucrainei

Extrema dreaptă forțează anticipatele

Marine Le Pen cere alegeri anticipate: „Organizarea de noi alegeri nu este o opțiune, ci o obligație”. 

Marine le pen

Marine Le Pen - Foto: Profimedia images

Pe de altă parte, socialiștii se consideră pregătiți să conducă guvernul.

„Noi suntem pregătiți, să vină să ne caute”, a transmis Boris Vallaud, liderul grupului socialist din Adunare.

Analiștii avertizează că, în lipsa unei majorități stabile, formarea unui nou cabinet va fi extrem de dificilă.

„Problema actuală în Franța este că fiecare partid are linii roșii care fac total imposibilă formarea unei coaliții. Nu există o coaliție majoritară care să poată rezista”, a explicat Mathieu Gallard, de la Ipsos.

Crize suprapuse în Franța

Tensiunile politice se suprapun peste mobilizări sociale. O mișcare cetățenească născută pe rețelele sociale sub sloganul „Să blocăm tot” a anunțat acțiuni de protest miercuri, iar marile organizații sindicale au convocat grevă și manifestații pe 18 septembrie.

În plus, vineri, agenția de rating Fitch urmează să anunțe evaluarea datoriei Franței, existând riscul unei retrogradări în actualul climat de instabilitate.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră