"Fondurile europene reprezintă şansa reală de a dezvolta România.
Ne batem aici pentru fonduri europene mai multe, mai bine folosite. Să urmărim mai atent impactul real, până în ultimul cătun, nu doar să plimbăm hârtii prin birocraţie.
Voi lucra în Comisia REGI la cele mai importante regulamente ale fondurilor europene pentru următorii şapte ani. Apoi trebuie să pregătim în România o guvernare capabilă să modernizeze, să europenizeze România", a declarat Cristian Ghinea, relatează Agerpres.
Potrivit comunicatului transmis de alianţă, Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Cioloş, a precizat încă din timpul campaniei electorale că îşi doreşte o poziţie importantă în această comisie, "din care poate ajuta la negocierile din viitorul exerciţiu bugetar al UE, astfel încât ţara noastră să beneficieze de mai mulţi bani nerambursabili pentru dezvoltare".