Consilierul PNL care l-a prins pe omul lui Tudorache cu procesele verbale povestește momentul

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 29.09.2020 - 18:00

Iuliana Cristina Grigorescu, consilierul local PNL de la Sectorul 1, este cea care l-a luat la întrebări prima dată pe consilierul local PSD care avea asupra sa procesele verbale de la votarea de duminică. 

SHARE

Politiciana a povestit cum s-a desfășurat momentul care au descoperit o posibilă fraudă electorală la sediul PSD, aflat în aceeași clădire cu Biroul Electoral al Sectorului 1.

„Duminică după ce s-au închis secțiile de votare, am făcut numărătoarea noastră paralelă la sediul nostru din Câmpineanu și am remarcat dificultăți în procesul de numărare din anumite secții din sectorul 1.

Luni spre prânz am fost contactată de către colegii mei din conducere, care m-au anunțat că există suspiciuni în ceea ce privește centralizarea rezultatelor și m-au rugat să mă deplasez la Biroul Electoral al Sectorului 1, pentru a lua legătura cu reprezentantul nostru de acolo și pentru a afla detalii despre situația privind validarea votului.

Din discuțiile de la fața locului, am observat că luni în jurul prânzului erau încă multe secții unde rezultatele nu erau centralizate, lucru destul de anormal ținând cont că trecuse aproape o zi de la închiderea urnelor.

La ieșirea din sediul BES, am întâlnit câțiva colegi de la USR-PLUS, care venisera acolo cu aceleași neclarități. În timp ce stăteam de vorbă, am văzut ieșind din clădire un grup de câteva persoane care aveau asupra lor laptopuri, dosare și un teanc de procese verbale - complet la vedere, fără să fie puse în vreo mapă, vreun sac sau orice altceva”, a povestit Iuliana Cristina Grigorescu.

Consilierul local a menționat că s-a apropiat de persoana care ducea procesele verbale, pentru a vedea dacă sunt documente originale sau copii.

„Imediat mi-au atras atenția faptul că sunt originale și am realizat gravitatea situației, dar am păstrat un ton calm și civilizat când l-am abordat pe respectivul cetățean, pentru a afla de unde are procesele verbale originale și unde le transportă.

Timp de câteva minute a evitat să răspundă la aceste întrebări, a arătat un fel de ecuson pe scria doar «candidat pentru Consiliul Local», fără nume, partid sau alte detalii de identificare. Mi-a răspuns că are procesele verbale de la cineva din interiorul clădirii.

În tot acest timp, persoanele care îl însoțeau au plecat, lăsându-l singur cu procesele verbale și cu întrebările noastre la care nu avea răspuns...

Câteva minute mai târziu, încercând să scape de întrebările noastre, persoana s-a întors în clădirea BES iar noi am mers după el, fără să alerg sau să fac vreo presiune, așa cum s-a mai vehiculat în presă, acest lucru fiind confirmat chiar de el în fața polițiștilor ajunși mai târziu la fața locului”, a povestit consilierul local. 

Iuliana Cristina Grigorescu a scrs că l-a însoțit cu liftul, el a apăsat butonul pentru etajul 1, l-a urmat când a coborât, dar bărbatul a constatat rapid că este la etajul greșit, mai exact la sediul BES, s-a întors în lift, unde consiliera locală l-a însoțit din nou, și a apăsat butonul pentru etajul 2.

Unde se află direcția de salubritate și investiții din Primăria Sectorului 1.

„La etajul 2 am avut un șoc: am văzut persoane din primăria sectorului 1 și alte persoane pe care nu le cunosc. În partea dreaptă, era o sală de ședințe cu aproximativ 8-10 persoane cu laptopuri, procese verbale necompletate, dar și originale semnate și ștampilate, iar în partea stângă un hol. Imediat și-au luat laptopurile și au plecat.

Persoana cu care eram a lăsat procesele verbale pe un scaun, încercând să ne explice că le are de la partid, că sunt copii, că le-au colectat în noaptea respectivă și alte explicații fără prea mult sens.

În timp ce eu continuam să adresez aceste întrebări posesorului de procese verbale, colegii de la USR au chemat poliția, timp în care persoanele din acel birou au început să strângă celelalte documente și le-au dus în biroul din stânga. A rămas în sală un flipchart pe care erau nume de secții tăiate - era evident un mod de lucru organizat.

Poliția a venit rapid, am solicitat să sigileze tot ce este acolo, au ridicat documentele rămase, am mers la secția de poliție toți cei prezenți, inclusiv acest candidat la consiliul local, și am dat declarații. Eu am depus declarație în calitate de martor, nefiind persoana care a chemat poliția”, a scris Iuliana Cristina Grigorescu.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te