Rezoluția, inițiată de cei doi copreședinți ai Grupului de prietenie cu România din Congresul SUA, Mike Turner și Debbie Dingell, reafirmă „legăturile apropiate dintre România și Statele Unite, bazate pe un angajament comun față de libertate, democrație, statul de drept și prosperitate economică” și recunoaște eforturile României de a sprijini Ucraina în contextul invaziei ilegale și neprovocate a Rusiei.
Citește și: Turcia negociază militar exportul grânelor ucrainene, dar a permis Rusiei să le vândă pe cele furate
Documentul notează că „România oferă asistență critică poporului ucrainean, oferind refugiu și rute de trecere pentru cei peste un million de ucraineni care au fugit în fața invaziei Rusiei”. Textul complet al rezoluției poate fi accesat AICI.
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a punctat importanța Parteneriatului Strategic pentru parcursul euro-atlantic al României, pentru integrarea în NATO, pentru consolidarea democrației și a economiei românești, precizează un comunicat al ambasadei.
„Acest parteneriat a fost încheiat între guvernele noastre, însă este și un parteneriat între cetățenii noștri. Este o poveste de succes. Povestea nu ar fi însă completă fără recunoașterea rolului extraordinar pe care Congresul american și fiecare dintre cei prezenți l-au jucat în ultimii 25 de ani în formarea, încurajarea și promovarea legăturilor puternice dintre statele noastre.”
Ambasada României la Washington a organizat, la 12 iulie, un eveniment în Capitoliul american pentru a marca introducerea rezoluției, cu participarea mai multor membri ai Congresului american și a unor membri ai Parlamentului României, ai comunității românești și ai mediului de afaceri româno-american.
Citește și: SUA vrea să-și crească prezența în Marea Neagră: „Această viziune corespunde pe deplin României”
Mai mulți membri ai Senatului și ai Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite au fost prezenți și au adresat câteva cuvinte la evenimentul organizat în clădirea Capitoliului cu prilejul introducerii rezoluției în Congres, atât republicani - senatorul Rob Portman, reprezentanții Mike Turner (copreședinte al Grupului de Prietenie cu România și liderul republican al Comitetului pentru Intelligence), Michael McCaul (liderul republican al Comitetului pentru Relații Externe), Robert Aderholt, cât și democrați - reprezentanții Eric Swalwell, Bill Keating (președinte al subcomitetului pentru Europa, energie, mediu și cyber din cadrul Comitetului pentru Relații Externe), Elissa Slotkin, John Sarbanes, printre alții.
De partea română, cei care au adresat câteva cuvinte în cadrul evenimentului organizat la Capitoliu au fost Ben-Oni Ardelean (PNL), vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților și Ana Cătăuță (PSD), vicepreședinte al Grupului PRO-America din Camera Deputaților. Au mai fost prezenți, din partea Parlamentului României, Daniel Suciu (PSD), Alexandru Muraru (PNL), Sabin Sărmaș (PNL), Sorin Moldovan (PNL), Bogdan-Gruia Ivan (PSD).