El se așteaptă ca și celelalte partide și Guvernul împreună cu Președinția să facă același lucru și a precizat că „speculațiile unor forțe politice din țări europene care încearcă să își rezolve probleme interne folosindu-se de situații specifice ce privesc alte state europene sunt nepermise”.
„Intrarea în Schengen este o prioritate națională de cel mai înalt grad, pe care dorim să o tratăm cu maximă seriozitate și echilibru, deoarece orice alunecare în manifestare a furiei în extremism și naționalism poate pune în pericol o decizie importantă pentru noi, dar și pentru unitatea europeană, necesară mai mult ca oricând.
În privința votului pe care parlamentarii olandezi l-au dat pe tema aderării României la Spațiul Schengen, haideți să facem o disociere între speculațiile politice sau interesele particulare ale unor partide din țările Uniunii Europene și politica europeană a fiecărei țări.
Singurul nostru punct de interes este votul pe care reprezentanții Olandei îl vor da în Consiliul de miniștri al UE atunci când se va decide aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen.
Am înțeles că parlamentarii olandezi își doresc să primească informații suplimentare din partea propriului guvern. Eu unul aș vrea să înțeleg mai bine ce anume își dorește să afle guvernul olandez de la autoritățile române și, în ceea ce ne privește pe noi, cei de la REPER, parlamentari și europarlamentari români, suntem gata să le oferim orice clarificare își doresc, într-o deplină transparență a angajamentelor noastre europene.
Ne place să credem că aceeași atitudine o vor avea și restul partidelor din Parlamentul României, precum și Guvernul, împreună cu Președinția României.
O tensionare a situației nu ne va ajuta în atingerea obiectivelor și poate duce la rezultate imposibil de evaluat în acest moment.
Discuțiile despre răzbunări, controale sau măsuri punitive pe care diverși politicieni români încearcă să le sugereze la adresa unor companii olandeze nu dau rezultate și pe termen lung se pot întoarce împotriva noastră.
Citește și: VIDEO România cumpără 18 drone turcești Bayraktar, arma care a făcut istorie în Ucraina
În aceeași măsură, speculațiile unor forțe politice din țări europene care încearcă să își rezolve probleme interne folosindu-se de situații specifice ce privesc alte state europene sunt nepermise.
Orice derapaj în ceea ce privește integrarea României în Spațiul Schengen va fi plătit prin crize majore și hrănirea mișcărilor populiste.
Citește și: Premierul Olandei: "România și Bulgaria vor intra în Schengen când sunt pregătite"
Aderarea unui stat la o formă de integrare europeană nu ar trebui să fie subiect de excese politice. Sper ca fiecare politician responsabil, implicat în acest proces prin natura funcției pe care o deține, să reacționeze echilibrat și cu gândul la protejarea construcției europene.
Pentru mine, lucrurile sunt limpezi. Olanda nu are argumente să împiedice intrarea României în Schengen și le-am spus asta ferm de fiecare dată și europarlamentarilor olandezi, și premierului Rutte. Voi face asta în continuare”, a precizat Dacian Cioloș, într-un comunicat de presă.