Ciolacu rămâne șeful PSD. Cu cine va negocia funcția de premier: Lasconi sau Georgescu? Alegerile parlamentare au demonstrat că PSD nu are nevoie de un nou lider. Marcel Ciolacu ar putea rămâne președintele PSD, spune la RFI eurodeputatul Victor Negrescu.
O decizie în acest sens ar putea fi luată în ședința de luni a conducerii partidului, precizează comunicatorul politic al formațiunii.
Ciolacu rămâne șeful PSD. Cu cine va negocia funcția de premier: Lasconi sau Georgescu?
Victor Negrescu spune că Marcel Ciolacu ar putea rămâne președintele PSD.
„Eu mă aștept ca astăzi (luni - n.r.), la reuniunea pe care o vom avea, să existe un vot de sprijin pentru Marcel Ciolacu, pentru a rămâne în fruntea partidului, mă aștept chiar poate la o unanimitate în acest sens, pentru ca Marcel Ciolacu să înceapă discuțiile, negocierile cu celelalte formațiuni politice, în vederea formării unei majorități în Parlament, poate chiar a unei coaliții de guvernare.
În sensul acesta, cred că există un larg sprijin pentru domnia sa și nu mă aștept la nici o schimbare din această perspectivă”, spune Negrescu.
Citeşte şi: Mesaj provocator al lui Călin Georgescu, peste drum de Cotroceni. Autoritățile, fără reacție
Eurodeputatul afirmă că rămânerea lui Marcel Ciolacu în fruntea partidului este un lucru predictibil
„Eu cred că Marcel Ciolacu va rămâne cu siguranță în fruntea PSD și cred că această solicitare deja a început să vină din partea organizațiilor județene și liderilor noștri locali, așa că este un lucru aș putea spune predictibil.
Totodată, într-un context dificil, poate fi oportună această decizie, în contextul în care este nevoie de oameni cu experiență, cu expertiză.
Citeşte şi: Alegeri parlamentare 2024: Extremiștii pro-Rusia câștigă aproape 60% din voturile din DIASPORA
Este în continuare premier în funcție și cred că în perspectiva alegerilor prezidențiale, este oportun pentru noi să purtăm aceste negocieri, pornind de la această poziționare a noastră și de la cei care au expertiză și experiență politică”, încheie europarlamentarul PSD.
Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PSD, după eșecul din primul tur al alegerilor prezidențiale.