Ciolacu: PSD şi PNL vor stabili şi alianţe locale. Ciucă: La nivelul filialelor, strategii specifice

DE Alin Crișan | Actualizat: 22.02.2024 - 01:36
Ciolacu: PSD şi PNL vor stabili şi alianţe locale. Ciucă: La nivelul filialelor, strategii specific - Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea/ Imagine cu caracter ilustrativ

Marcel Ciolacu, s-a declarat convins că PSD şi PNL vor stabili în perioada următoare şi alianţe electorale politice în plan local.

SHARE

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a declarat convins că PSD şi PNL vor stabili în perioada următoare şi alianţe electorale politice în plan local, în vederea alegerilor, în timp ce liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că la nivelul fiecărui partid, la nivelul fiecărei filiale, vor exista strategii specifice.

Ciolacu: PSD şi PNL vor stabili şi alianţe locale. Ciucă: La nivelul filialelor, strategii specific

Cei doi copreşedinţi ai coaliţiei de guvernare au fost întrebaţi, miercuri seară, la Parlament, de ce PSD şi PNL au stabilit liste comune la alegerile europarlamentare, dar nu şi la alegerile locale.

"Partidul Social Democrat, la fel ca şi Partidul Naţional Liberal, are mii de aleşi locali. Ar fi fost o greşeală din partea noastră şi a conducerii partidelor ca noi, din birouri, să hotărâm ce e mai bine pentru fiecare comună, oraş, municipiu.

Citește și: Cum explică Ciucă decizia de comasare a alegerilor: „Va asigura o prezență mai mare la vot”

Aceste decizii se iau la baza partidului şi avem două partide democratice şi eu sunt ferm convins că în perioada următoare vom avea şi alianţe politice electorale locale, dar acest lucru trebuie să-l facă colegii noştri din teritoriu, fiindcă ei ştiu ce este cel mai bine pentru urbea pe care o reprezintă sau pentru locul unde vor să candideze.

Cu alte cuvinte, vom pune priorităţile românilor şi localităţilor înainte de deciziile noastre din birouri, ceea ce ar fi fost o greşeală imensă. În schimb, direcţia politică o va da lista comună pentru europarlamentare.

Stabilitatea României şi perspectiva pentru anul 2025 o va da lista comună de la europarlamentare şi determinarea noastră de a duce lucrurile în direcţia corectă", a declarat Marcel Ciolacu.

La rândul său, preşedintele PNL a punctat faptul că alegerile locale au "o cu totul altă configuraţie".

"Sunt abordări care fac obiectul tipologiei alegerilor. Nu putem să vorbim despre alegerile locale, care au o cu totul altă configuraţie, unde într-adevăr, acolo, la firul ierbii, există mai multă efervescenţă şi campania se desfăşoară altfel, pe când la alegerile europarlamentare discutăm de alegerea reprezentanţilor României, care au menirea să meargă la Bruxelles şi să lupte pentru interesele României în cadrul Uniunii Europene.

Ca atare, la nivelul fiecărui partid, la nivelul fiecărei filiale, vor exista strategiile specifice, pentru că sunt diferenţe nu doar între regiuni, sunt diferenţe între judeţe, sunt diferenţe şi, din păcate, disparităţile dintre rural şi urban şi, în felul acesta, fiecare dintre campanii se adaptează la aceste elemente de specificitate, aşa cum am reuşit la nivelul coaliţiei, unde nu de fiecare dată am avut aceleaşi opinii. 

Citește și: Alegeri europarlamentare și locale, 9 iunie. Prezidențiale, în septembrie. Parlamentare, decembrie

Au fost elemente de divergenţă pe o serie întreagă de decizii, dar ele au fost argumentate fie de o parte sau fie de cealaltă. Am căutat să venim cu ceea ce este menit să îndeplinească obiectivele guvernamentale", a declarat Ciucă.

El a subliniat că important este ca la nivel local să se găsească o cale de competiţie politică, fără a depăşi acele linii roşii de respect reciproc.

"Îmi doresc foarte mult ca aleşii locali să fie cei care generează această competiţie, o competiţie în care să le arătăm oamenilor că, deşi avem viziuni diferite, deşi ne propunem obiective diferite, maniera aceasta de argumentare şi de dialog cu oamenii spre a înţelege care sunt adevăratele gânduri, adevăratele obiective, adevărata dedicare pentru sacrificiu, aşa cum zicea domnul prim-ministru, în slujba cetăţenilor, să avem o campanie cât se poate de normală", a mai afirmat Ciucă.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te